Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Construcții și defrișări ilegale în pădurea „Doina” de lângă Chișinău: Prejudiciul depășește patru milioane de lei

09 Iul. 2026, 11:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
09 Iul. 2026, 11:10 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Oamenii legii au efectuat miercuri, 8 iulie, percheziții într-un dosar penal ce vizează mai multe infracțiuni contra mediului, inclusiv diminuarea suprafețelor forestiere și exploatarea neautorizată a terenurilor din fondul forestier.

Investigația se referă la terenuri din pădurea „Doina”, aflată în apropierea municipiului Chișinău, care au fost oferite în arendă unor persoane fizice și juridice.

Potrivit informațiilor, în ultimii ani, pe aceste suprafețe ar fi fost efectuate lucrări de construcție, instalate rețele inginerești, precum și lucrări de excavare și defrișare, fapt care ar fi dus la degradarea terenurilor forestiere.

Datele preliminare indică faptul că au fost afectate peste 8.800 de metri pătrați de teren, iar prejudiciul estimat adus mediului depășește patru milioane de lei.

Autoritățile susțin că, deși legislația interzice construcțiile capitale pe terenurile din fondul forestier, în Registrul Bunurilor Imobile figurează pe unul dintre terenurile vizate mai multe edificii cu destinații precum spații comerciale și spații pentru prestări servicii.

Procurorii verifică și legalitatea unei construcții noi cu o suprafață de peste 850 de metri pătrați. Potrivit documentelor prezentate, aceasta ar fi autorizată ca „terasă de tip închis”, însă verificările efectuate în teren ar fi arătat existența unei construcții de dimensiuni mari, realizată din beton și alte materiale specifice construcțiilor capitale.

Oamenii legii urmează să stabilească legalitatea actelor permisive și valoarea exactă a prejudiciului. Inspectoratul pentru Protecția Mediului va calcula pagubele aduse mediului, iar autoritățile vor decide măsurile necesare pentru recuperarea acestora și restabilirea fondului forestier.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 19:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
12 Nov. 2026, 19:43 // Societate //  Daniela Baranovschi

Din decembrie, autoritățile vor începe consultările cu primăriile care au ales să se amalgameze voluntar, pentru a stabili ce proiecte de infrastructură sunt prioritare pentru comunitățile lor. În acest scop, pentru perioada 2027–2028 sunt prevăzute investiții de aproximativ 3,49 miliarde de lei, de care ar putea beneficia 161 de grupuri de primării amalgamate. Planul de finanțare a fost discutat joi, 12 noiembrie, la ședința Comisiei paritare pentru descentralizare, prezidată de premierul Vasile Tofan.

Discuțiile cu primăriile vor fi organizate prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Banii vor putea fi solicitați pentru reparația drumurilor și podurilor locale, extinderea rețelelor de apă și canalizare, instalarea iluminatului public, renovarea școlilor și grădinițelor, dar și pentru îmbunătățirea serviciilor publice.

Începând cu 2027, primăriile vor putea pregăti și depune proiectele, iar implementarea investițiilor ar urma să înceapă în cursul aceluiași an.

La ședința Comisiei a fost discutată și reforma administrației publice locale. Participanții au analizat stadiul pregătirii pachetului legislativ, precum și propunerile și avizele transmise de autoritățile locale. Premierul Vasile Tofan a subliniat că primăriile au nevoie de angajați suficienți, competențe și resurse financiare pentru a putea gestiona problemele comunităților.

Un alt subiect a vizat efectele modificărilor fiscale și ale schimbărilor din sistemul de salarizare asupra bugetelor locale. Potrivit calculelor prezentate, impactul cumulat al acestor modificări ar urma să fie de aproximativ 770 de milioane de lei în favoarea autorităților publice locale de nivelurile I și II. Ministerul Finanțelor va verifica situația fiecărei primării și va analiza dacă sunt necesare transferuri suplimentare.

Reprezentanții administrației locale au atras atenția și asupra necesității consolidării autonomiei financiare a primăriilor și a simplificării procedurilor pentru proiectele de investiții care se desfășoară pe parcursul mai multor ani. În acest sens, Ministerul Finanțelor pregătește modificări care să permită continuarea lucrărilor și utilizarea fondurilor de la un an bugetar la altul.

Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea după ultima ședință, care a avut loc pe 22 aprilie 2025. În urma discuțiilor, participanții au convenit să reactiveze grupurile de lucru sectoriale, care urmează să se întrunească cel puțin o dată până la sfârșitul anului. De asemenea, înainte ca pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale să fie transmis Parlamentului, vor fi organizate consultări suplimentare cu reprezentanții autorităților locale.

Următoarea ședință a Comisiei este planificată pentru martie 2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!