„Preluarea conducerii Spitalului Raional Nisporeni marchează începutul unei noi etape, orientate spre modernizare, eficiență și consolidarea serviciilor medicale oferite comunității. Printre prioritățile noii conduceri se regăsesc dezvoltarea infrastructurii instituției, implementarea tehnologiilor moderne în actul medical, îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical, precum și promovarea unui mediu profesional bazat pe respect, colaborare și performanță. De asemenea, se urmărește consolidarea echipei medicale prin susținerea dezvoltării profesionale continue, atragerea tinerilor specialiști și încurajarea inițiativelor care contribuie la creșterea calității serviciilor oferite populației raionului Nisporeni”, se arată în mesajul publicat de reprezentanții spitalului.
Amintim că funcția de conducere a instituției medicale a rămas vacantă în luna februarie, după ce Ministerul Sănătății a aprobat demisia fostei directoare, Nadejda Ulinici. Decizia a fost luată după mai multe controale care au evidențiat probleme privind respectarea normelor sanitaro-igienice și organizarea activității interne.
Cazul a ajuns în atenția publică după ce mama unui copil a publicat pe rețelele sociale imagini din Secția de Pediatrie a spitalului, unde apăreau gândaci, saltele murdare și băi nefuncționale. Ulterior, activitatea secției a fost suspendată temporar pentru remedierea problemelor.
Ministerul Sănătății a anunțat atunci investiții de aproape 9 milioane de lei pentru reparația și dotarea Spitalului Raional Nisporeni.

