Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Cod roșu pe mai multe râuri din Moldova: SHS avertizează asupra scăderii drastice a nivelului apei

28 Iul. 2026, 14:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
28 Iul. 2026, 14:12 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis coduri de avertizare hidrologică din cauza scăderii nivelului apei în mai multe râuri din Republica Moldova. Avertizarea este valabilă în perioada 29–31 iulie 2026 și vizează râurile Nistru, Prut și mai multe râuri mici.

Potrivit meteorologilor, în această perioadă se va menține scurgerea redusă a apei în majoritatea râurilor din țară.

Pe râul Nistru, a fost emis cod galben pe sectorul Naslavcea–Dubăsari, unde scurgerea apei reprezintă 35–40% din valorile medii lunare multianuale. Pe sectorul Dubăsari–Tudora este valabil cod portocaliu, iar scurgerea apei a ajuns la 25–30% din valorile obișnuite pentru această perioadă.

Pe râul Prut, codul galben este valabil pe sectorul Criva–Ungheni, cu o scurgere de 30–40% din valorile medii lunare multianuale, iar codul portocaliu se aplică pe sectorul Ungheni–Brânza, unde nivelul scurgerii este de 25–30%.

În cazul râurilor mici, cod galben a fost emis pentru Răut și Bâc, unde scurgerea apei este de aproximativ 35%. Cod portocaliu este valabil pentru Ciulucul Mic și Ichel, cu o scurgere de 30% sau mai puțin. Cod roșu a fost emis pentru râurile Vilia, Draghiște, Cubolta, Căinar și Botna, unde scurgerea apei a ajuns la doar 10% din valorile medii lunare multianuale.

SHS recomandă agenților economici și populației să utilizeze rațional resursele de apă. În funcție de evoluția situației hidrologice, avertizarea poate fi actualizată.

Amintim că, marți, 28 iulie, Guvernul a aprobat instituirea stării de alertă în sectorul hidrologic pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivti autorităților, la 27 iulie, nivelul apei în lacul de acumulare Nistrean era de 113,24 metri, față de nivelul normal de 121 de metri. Autoritățile au avertizat că există riscul ca debitul deversat de la Novodnistrovsk să scadă sub pragul de siguranță de 100 de metri cubi pe secundă, ceea ce ar putea afecta funcționarea stațiilor de captare.

Tot marți, Guvernul a instituit stare de alertă și în sectorul energetic, pe fondul problemelor de pe piața regională a carburanților. Creșterea prețurilor internaționale la petrol și motorină, întreruperea temporară a livrărilor de țiței kazah prin terminalul Novorossiisk și nivelul scăzut al Dunării au afectat aprovizionarea. La 27 iulie, 53 de stații PECO din țară nu aveau motorină în stoc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 11:58 // Societate //  Ana Panaguța

Autoritățile din Republica Moldova au stopat un atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale, în urma căruia au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a sistemelor, cu scopul de a obține ilegal date cu caracter personal. Investigația continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Atacul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a vizat mai multe platforme digitale ale statului, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC).

Potrivit autorităților, au fost depistate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Pentru a preveni eventuale prejudicii, serviciile vizate au fost deconectate temporar, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie.

Incidentul a fost raportat Poliției și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Deocamdată, investigațiile continuă pentru a stabili circumstanțele atacului și eventualele consecințe.

Autoritățile precizează că lucrările de securizare a sistemelor continuă inclusiv în weekend. Din acest motiv, unele servicii și platforme publice ar putea fi temporar indisponibile sau accesibile cu dificultate.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți, deoarece datele personale ar putea fi folosite în tentative de fraudă. Persoanele rău intenționate se pot prezenta drept angajați ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații și pot invoca numele și IDNP-ul victimei pentru a-i câștiga încrederea.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu divulge parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale și să nu autorizeze operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute. Faptul că un apelant cunoaște date personale nu confirmă că acesta reprezintă o instituție oficială.

Instituțiile responsabile anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor fi disponibile rezultate confirmate.