Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Rusia atacă din nou Ucraina: nouă morți la Kiev, printre țintele lovite și o ambasadă

01 Aug. 2026, 10:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
01 Aug. 2026, 10:02 // În Lume //  Vlada Ciorici

Ucraina a fost lovită de un nou atac masiv al Rusiei, cel mai tare afectat fiind orașul Kiev, unde cel puțin nouă persoane au murit, iar zeci sunt rănite, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, sâmbătă dimineața, 1 august.

Potrivit președintelui, din timpul nopții, la Kiev și în regiune continuă lucrările de lichidare a urmărilor atacului. În oraș au izbucnit numeroase incendii, iar șapte sectoare au fost afectate. Zelenski a precizat că rușii au lovit, ca de obicei, blocuri locative obișnuite, fiind avariate 18 clădiri, o școală, ambasada Lituaniei și obiective de infrastructură.

Președintele ucrainean și-a exprimat condoleanțele față de familiile și apropiații victimelor, precizând că medicii acordă ajutor tuturor celor care au nevoie.

Zelenski a precizat că, în cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei 35 de rachete — dintre care 27 balistice — și 185 de drone de atac de diferite tipuri. Ținta principală a fost Kievul, dar au fost lovite și regiunile Dnipro, Sumi, Harkov și Poltava.

Potrivit lui Zelenski, o singură rachetă balistică a putut fi doborâtă în această noapte, din cauza lipsei de rachete pentru sistemele Patriot. El a subliniat că tocmai acest deficit de interceptoare împotriva rachetelor balistice încurajează Rusia să continue astfel de atacuri asupra vieților civililor.

Președintele a transmis că este esențial ca partenerii internaționali să înțeleagă că aceste mijloace de apărare sunt necesare aici și acum, nu depozitate undeva pentru scenarii ipotetice, pentru a putea descuraja și opri războiul Rusiei în Ucraina. Potrivit lui Zelenski, fiecare pachet de sisteme antibalistice salvează vieți, iar fiecare noapte în care acestea lipsesc se soldează cu victime.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Oct. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Armata germană a catalogat pentru prima dată amenințarea de sabotaj din partea Rusiei împotriva propriilor trupe și facilități drept „semnificativă”, al doilea nivel, din 4, ca gravitate pe scara internă a amenințărilor, arată o evaluare a Bundeswehr-ului despre care au relatat miercuri postul de televiziune german WDR și ziarul Süddeutsche Zeitung, scrie hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat această evaluare, declarând reporterilor: „Constatăm că ne confruntăm cu o amenințare semnificativă de sabotaj la nivel general pentru Bundeswehr.”

Ridicarea nivelului a fost declanșată de descoperirea, la jumătatea lunii septembrie, a unei drone prăbușite care transporta o cutie cu explozibili puternici în apropierea bazei aeriene Wunstorf din Saxonia Inferioară, au relatat cele două instituții de presă, potrivit Reuters.

Pe scara internă a amenințărilor din armata germană (Bundeswehr), utilizată pentru evaluarea riscurilor de terorism sau sabotaj și pentru protecția bazelor militare, există 4 niveluri de gravitate.

Acest al doilea nivel ca gravitate, denumit Charlie, se instituie în momentul în care există informații sigure și clare despre un atac terorist sau un act de sabotaj iminent.

„Linia roșie” depășită

Documentul intern al armatei germane, consultat de WDR și de Sueddeutsche Zeitung, precizează că Rusia a depășit „o linie roșie anticipată anterior, caracterizată de intenții dăunătoare cu efecte cinetice și/sau letale” împotriva Germaniei și a Bundeswehr-ului, prin utilizarea dronelor transformate în arme.

Drona de la Wunstorf seamănă cu una încărcată cu explozibili care a fost folosită în atacul eșuat de pe aeroportul Leipzig/Halle, din luna august. Însă, spre deosebire de incidentul de la Leipzig, despre care autoritățile au afirmat că viza un avion civil de marfă, anchetatorii consideră că drona de la Wunstorf viza aeronavele Bundeswehr, conform documentului.

Autoritățile germane au învinovățit în mod direct Rusia pentru atacul de la Leipzig.

Moscova a negat orice implicare și a respins în mod constant acuzațiile privind desfășurarea de acțiuni de sabotaj sau atacuri hibride în Europa.

Documentul menționează, de asemenea, o serie de acțiuni de recunoaștere suspectate a fi de origine rusă pe teritoriul Germaniei, inclusiv survolarea cu drone a bazei de apărare antirachetă Arrow 3 din Saxonia-Anhalt și descoperirea unei camere camuflate care filma o gară de importanță strategică din Minden, Westfalia.

„Războiul din umbră”

Serviciile de informații se așteaptă ca situația să se agraveze pe termen scurt, fiind probabile noi acțiuni în viitorul apropiat, mai arată documentul, potrivit WDR și Sueddeutsche Zeitung.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că măsurile preventive sunt adaptate fiecărei baze în parte și pot varia de la intensificarea patrulelor de pază până la măsuri tehnice suplimentare de securitate, precum camere cu infraroșu și sisteme de supraveghere a gardurilor.

Această evaluare vine la puțin peste o săptămână după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că Germania se confruntă cu un „război din umbră” și a solicitat extinderea competențelor serviciilor de informații.

„Războiul din umbră la care asistăm astăzi are un obiectiv care depășește cu mult tot ce s-a văzut în timpul Războiului Rece”, a declarat Dobrindt, în cadrul unei conferințe a BfV la Berlin.

„Scopul său clar este să ne destabilizeze – să ne destabilizeze în mod fundamental”, a adăugat Dobrindt.

Ministrul german al Afacerilor Interne nu a numit Rusia, dar declarațiile lui au venit pe fondul avertismentelor lansate în octombrie de șeful serviciului german de informații externe, BND, care vorbise, la rândul său, despre un „război din umbră” și avertizase că Germania riscă să intre într-un conflict violent cu Rusia.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat miercuri că dezinformarea rusă și atacurile hibride reprezintă cea mai mare amenințare pentru Germania.

„Părerea mea este că poporul nostru încă subestimează această mare amenințare la adresa societății noastre… Acesta este un atac fundamental împotriva întregii ordini politice pe care am realizat-o după 1990”, a spus Merz.