Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

O judecătoare care a picat de 2 ori vettingul, promovată de CSM: Averea nejustificată era mai mică decât pragul legal

04 Aug. 2026, 11:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
04 Aug. 2026, 11:19 // Actualitate //  Victoria Laur

Judecătoarea Veronica Cupcea, care a picat de două ori vettingul, a fost promovată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Raportul de reevaluare al Comisiei de Evaluare Externe a fost respins.

CSM explică că în urma recalculării averii pentru anul 2020, s-a stabilit un sold pozitiv în cuantum de 19.260 de lei. Drept urmare, pentru acest an nu se mai constată existența unei averi nejustificate.

„Totodată, Consiliul reține că existența unei diferențe financiare pozitive pentru anul 2020 nu înlătură constatările anterioare referitoare la anii 2013 și 2014, pentru care a fost identificată o diferență negativă cumulată în cuantum de 221187 MDL.

Această situație nu mai subzistă însă pentru anul 2020, ca urmare a aplicării indicatorului corespunzător mediului rural de trai al gospodăriei subiectului evaluării. Întrucât valoarea totală a averii inexplicabile stabilite pentru întreaga perioadă evaluată este inferioară pragului prevăzut la art. 11 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 252/2023, aceasta nu poate constitui, prin ea însăși, temei pentru constatarea lipsei integrității financiare a subiectului”, explică reprezentanții CSM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform reglementărilor din legea citată de către membrii CSM, persoanele evaluate nu sunt promovate dacă diferența dintre avere, cheltuieli și venituri, pentru ultimii 12 ani, depășește 20 de salarii medii pe economie, în cuantumul stabilit de către Guvern pentru anul 2023.

În anul 2023, salariul mediu pe economie a fost de 11.700 de lei, respectiv ca raportul Comisiei Vetting să fie acceptat, suma nejustificată urma să fie de peste 234.000 de lei.

Anterior, mai mulți procurori au fost promovați de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), deși Comisia Vetting a emis de două ori rapoarte în care nota că aceștia au picat evaluarea integrității. Conducerea țării puncta declara atunci că membrii CSP trebuie să explice aceste decizii.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!