Vadim Krasnoselski a relatat publicației Izvestia din Rusia despre 60.000 de locuitori din stânga Nistrului, care au solicitat cetățenie prin procedură simplificată. Oficialul separatist a menționat că acordarea facilităților a fost „semnal puternic” pentru persoanele din regiunea separatistă a Moldovei.
Liderul autoproclamat a lăudat decizia lui Putin de a simplifica procedurile. În același timp, în opinia sa, Moscova este pregătită „să apere” drepturile transnistrenilor.
„Decizia președintelui Federației Ruse a fost un semnal crucial pentru poporul transnistrean, că Rusia nu și-a uitat compatrioții din Transnistria și este pregătită să îi sprijine și să le protejeze drepturile și interesele, inclusiv printr-o procedură simplificată de acordare a cetățeniei”, a spus Krasnoselski într-un interviu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Pe 15 mai, Vladimir Putin a promulgat legea prin care se simplifică procedurile pentru locuitorii Transnistriei. Pe 25 mai au început înregistrările, iar la o zi distanță responsabilii de la ambasada rusă anunțau că aproximativ 20.000 de persoane figurează în rândul electronic. O săptămână mai târziu, Tiraspolul informal despre peste 36.000 de cereri.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a spus jurnaliștilor că în opinia sa cifrele sunt „desenate”. Administrația constituțională a avertizat populația din regiunea transnistreană că ar putea ajunge într-o capcană. Bunăoară, ex-premierul Alexandru Munteanu atenționa cetățenii care vor să obțină documente rusești că pot ajunge pe front.

