În instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană, fiecare săptămână de studii va începe, din 1 septembrie, cu arborarea așa-numitului „drapel de stat” și intonarea „imnului de stat” al regiunii. Cele două simboluri nu sunt recunoscute de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.
Decizia a fost luată de așa-numitul minister al Educației de la Tiraspol, semnat la 31 iulie 2026.
La ceremonie vor putea participa elevii, reprezentanții consiliilor elevilor și ai părinților, cadrele didactice și administrația instituțiilor. În zilele de sărbători de stat, la eveniment se vor putea alătura și invitați.
Pentru desfășurarea ceremoniei va fi format un grup de portdrapel din rândul elevilor care au obținut rezultate deosebite la învățătură, în sport, în activități creative sau în domenii de interes public. Anume acestora le va fi încredințat dreptul de a purta și arbora „Drapelul de Stat” al regiunii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
La sfârșitul săptămânii de studii, după ultima lecție, va avea loc ceremonia de coborâre a drapelului.



