UPDATE: Persoanele care au avut de suferit în accidentul de joi, 13 august, de pe bulevardul Dacia din Capitală, au fost externate de la spital, conform recomandărilor medicilor. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md de reprezentanții Institutului de Medicină Urgentă (IMU).
Știrea inițială
Două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale după ce au fost implicate în accidentul produs astăzi, 13 august, pe Viaduct. Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Cristina Talpă, a declarat pentru Realitatea.md că, preliminar, un automobil Audi, condus de un bărbat de 28 de ani, s-a ciocnit, în timpul deplasării și în circumstanțe care urmează a fi stabilite, cu un Mercedes, la volanul căruia se afla un bărbat de 48 de ani.
În urma impactului, Mercedesul a fost proiectat într-un Volkswagen, după care a trecut peste banda de separare și a ajuns pe contrasens. Acolo, acesta s-a ciocnit frontal cu un automobil Dacia și un alt Mercedes, care, în urma impactului, s-a răsturnat.
Conducătorul celui de-al doilea Mercedes și pasagera sa au fost răniți. Toate circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.
