Curs valutar
  • EUR
    19.9997
    -0.134%
  • USD
    17.3383
    -0.1298%
  • RUB
    0.2089
    -1.0531%
  • RON
    3.8168
    -0.11%
  • UAH
    0.3877
    0.2063%

Toate știrile

13 august 2026

Marea Britanie prelungește pentru a patra oară licența pentru Lukoil în Bulgaria

13 Aug. 2026, 16:11
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Aug. 2026, 16:11 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Marea Britanie a decis să extindă, pentru a patra oară, validitatea licenței speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil, afectat de sancțiuni, a anunțat Ministerul Energiei din Bulgaria, informează Novinite, transmite Agerpres.

Decizia vine după ce în octombrie 2025 Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni asupra celor mai mari companii petroliere rusești – Lukoil și Rosneft – în urma invadării Ucrainei.

Licența generală permite firmelor și băncilor să efectueze tranzacții cu: Lukoil Bulgaria, Lukoil Neftochim Burgas, Lukoil Aviation Bulgaria și Lukoil Bulgaria Bunker până în 29 octombrie 2026, și este menită să asigure continuarea operațiunilor rafinăriei și securitatea aprovizionării cu combustibili. Inițial, licența urma să expire în 13 august 2026.

Licența a fost acordată de Oficiul pentru Punerea în Aplicare a Sancțiunilor Financiare (OFSI) al Trezoreriei Regatului Unit și permite plățile și alte tranzacții financiare necesare pentru operațiunile zilnice ale companiilor, dând posibilitatea băncilor și altor parteneri de afaceri să continue să lucreze fără a încălca sancțiunile.

Guvernul de la Sofia a informat că va continua să monitorizeze situația și să lucreze cu partenerii internaționali pentru a asigura continuarea operațiunilor rafinăriei în Bulgaria.

În 24 iulie, Trezoreria SUA a informat că Statele Unite vor permite ca anumite tranzacții care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august.

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a informat anul trecut că banii proveniți din orice vânzare a activelor Lukoil vor trebui plasați într-un cont aflat sub jurisdicția SUA, fondurile urmând să fie înghețate până la ridicarea sancțiunilor împotriva Lukoil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 21:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 21:44 // Societate //  Ana Panaguța

Pacienții din Ungheni vor beneficia de intervenții chirurgicale oftalmologice mai precise și mai sigure, după ce Spitalul Raional Ungheni va fi dotat cu un microscop chirurgical oftalmologic. Echipamentul va fi procurat cu sprijinul Guvernului Japoniei, care a acordat instituției un grant de 65.021 de dolari.

Noul echipament va permite medicilor să efectueze intervenții oftalmologice de înaltă precizie, în condiții de siguranță și la standarde ridicate de calitate. Investiția este cu atât mai importantă pentru spitalul raional, în condițiile în care instituțiile medicale locale dispun de resurse și fonduri limitate.

Contractul de finanțare a fost semnat joi, 13 august, de Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, TAKEUCHI Kazuyuki, și directoarea Spitalului Raional Ungheni, dr. Elvira Stati. Grantul este oferit în cadrul Programului de Granturi pentru Securitate Umană „Kusanone”.

Ambasadorul TAKEUCHI Kazuyuki a salutat proiectul propus de Spitalul Raional Ungheni și a apreciat activitatea cadrelor medicale care continuă să ofere servicii chirurgicale populației din regiune.

„Guvernul Japoniei este de mult timp un partener al Republicii Moldova în sectorul sănătății. În această perioadă turbulentă, dorim să colaborăm cu poporul moldovean în calitate de partener care împărtășește aceleași valori”, a declarat ambasadorul.

Programul „Kusanone” este implementat în Republica Moldova din 2008. Până în prezent, Japonia a oferit granturi în valoare totală de aproximativ 8 milioane de dolari pentru 97 de proiecte, fără a include finanțarea acordată Spitalului Raional Ungheni. Proiectele au vizat domenii precum sănătatea, educația și utilitățile publice.