Primarul Chișinăului, Ion Ceban, condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și cere autorităților centrale să comunice mai activ cu cetățenii după incidentele cu drone din dimineața de 3 octombrie.
Într-o postare pe rețelele de socializare, edilul afirmă că securitatea și viața oamenilor trebuie să fie prioritatea autorităților și solicită convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Securitate.
„Consiliul de Securitate trebuie să se întrunească imediat, astăzi, și să ne comunice ce acțiuni se întreprind concret pentru siguranța cetățenilor țării noastre”, a scris Ceban.
Primarul Capitalei le reproșează autorităților că se limitează la comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare și le cere să iasă în fața oamenilor.
„Unde sunt primele persoane în stat? Oamenii au obosit să vă citească doar mesajele voastre pe rețelele de socializare. Mai ieșiți între oameni și comunicați cu oamenii”, a menționat Ion Ceban.
Edilul a făcut referire și la alte probleme pe care le consideră importante pentru cetățeni, inclusiv situația hidrologică și creșterea prețurilor.
„În ultima perioadă, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat tot mai des, apă nu ni se dă, prețurile au crescut atât de mult, că oamenii lucrează și trăiesc pentru facturi, iar voi doar comentați pe Facebook și vă plimbați peste hotare”, a scris Ceban.
Primarul Chișinăului a precizat că condamnă orice atac și orice acțiune împotriva Republicii Moldova și a pledat pentru pace.
Cinci drone și rachete au încălcat spațiul aerian al Moldovei. Maia Sandu și Nosatîi reacționează