Începând de astăzi, 1 septembrie 2026, programul de activitate al Grădinii Zoologice din Chișinău se scurtează cu o oră. Casele de bilete vor lucra în intervalul 09:00-19:00, în timp ce aflarea pe teritoriu va fi posibilă până la ora 20:00. Anunțul a fost făcut de administratorul întreprinderii.
Biletul pentru adulți costă 30 de lei, iar pentru copii, studenți, pensionari și persoane cu dizabilități de gradul II și III – 5 lei. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, precum și persoanele cu dizabilități de gradul I beneficiază de intrare gratuită.
Biletele pot fi achiziționate atât de la casele de bilete, cât și online, prin platforma iTicket. De asemenea, excursiile ghidate sunt disponibile la prețul de 50 de lei pentru un grup de până la 15 persoane.
Grădina Zoologică este deschisă pentru public de marți până duminică, fără pauză de masă. Lunea este zi sanitară.

