Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Atentat cu bombă lângă o termocentrală din Germania: polițiștii au găsit rachete cu explozibil

01 Sept. 2026, 16:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
01 Sept. 2026, 16:58 // În Lume //  Vlada Ciorici

Poliția germană a anunțat dejucarea unui atentat cu bombă la o substație electrică aflată în apropiere de cea mai mare termocentrală electrică, pe cărbuni, din regiunea Brandenburg, informează Bild. Mai multe dispozitive incendiare și explozive au fost descoperite. Cel puțin o explozie a avut loc, care a provocat daune și o întrerupere de scurtă durată a curentului, informează RTL.

Conform informațiilor furnizate de „Märkische Allgemeine Zeitung” (MAZ) și preluate de Bild, polițiștii au descoperit tuburi de rachete artizanale, umplute cu explozibili la stația de transformare din Turnow-Preilack, nu departe de centrala electrică pe bază de lignit Jänschwalde din regiunea Spree-Neisse (Brandenburg).

Dispozitivele explozive au fost dezamorsate de specialiștii serviciilor de urgență ajunși la fața locului.

Conform surselor citate de welt.de, atentatul a vizat provocarea unei pene de curent de amploare la unul din blocurile termocentralei.

Operatorul rețelei electrice, 50Hertz, a precizat că au existat făptași, rămași necunoscuți, au provocat daune materiale la mai multe linii din rețea și a existat inclusiv „o întrerupere de scurtă durată pe linie”, dar că problema a fost remediată, iar furnizarea de energie electrică nu a fost afectată.

Centrala electrică pe bază de lignit de la Jänschwalde este cea mai mare din regiune. Capacitatea instalată actuală la această centrală este de 1.500 megawați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!