Spațiul aerian al Republicii Moldova nu a mai fost survolat neautorizat de joi, 17 septembrie dimineața, potrivit Ministerului Apărării, care examinează în continuare cauza exploziei auzite dimineața la Colonița.
Reprezentantul instituției, Marin Butuc, a declarat pentru Realitatea.md:
„Subiectul în cauză se află în proces de clarificare. Și, desigur, în ceea ce privește survoluri neautorizate, ele nu au fost constatate, cu excepția aceea ce, de fapt, s-a comunicat ieri dimineață, în jurul orei 8, cu intrarea aceea pentru scurtă durată și ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova, în zona raionului Ștefan Vodă”, a spus Butuc.
Întrebat dacă ar putea fi vorba despre o dronă nedepistată:
„Noi nu putem să operăm, așa să zic, cu noțiuni și cu probabilități. Noi trebuie să vorbim în baza datelor. Vă zic, ceea ce, la moment, se examinează, e în proces de clarificare”, a explicat Butuc.
Reprezentantul Ministerului Apărării nu a exclus nici varianta în care bubuitura să nu fie provocată de o rachetă.
„Ar putea să nu fie, da. Și din dată ce vom avea rezultatele în cauză, și dacă ține de atribuțiile și competențele instituției de apărare, desigur, vom veni cu clarificări”, a mai spus el.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a precizat că până la această oră nu a fost identificat obiectul, în urma căruia s-a produs explozia de la Colonița, în dimineața zilei de vineri, 18 septembrie. Totuși, Cernăuțeanu a declarat că a fost „o explozie însoțită de o lumină puternică”.


