Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

România introduce un nou sistem de taxare rutieră. Ce se schimbă de la 1 octombrie

22 Sept. 2026, 16:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
22 Sept. 2026, 16:27 // În Lume //  Cătălina Boico

De la 1 octombrie 2026, România va trece la un nou sistem de tarifare pentru utilizarea drumurilor naționale. Pentru autoturisme și vehiculele de marfă de până la 3,5 tone, valoarea rovinietei va fi influențată și de clasa de emisii, în timp ce pentru vehiculele de peste 3,5 tone va fi introdus sistemul TollRo, bazat pe distanța parcursă și nivelul de poluare, scrie Antena3.ro.

Potrivit Legii nr. 226/2023, rovinieta rămâne obligatorie pentru autoturisme și vehiculele de marfă cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Noutatea este că, pe lângă categoria vehiculului și perioada de utilizare, la stabilirea tarifului va fi luată în calcul și norma de poluare EURO.

Vehiculele pentru care nu există date privind încadrarea în clasa de emisii vor fi considerate automat Euro 0 și vor fi taxate la nivelul maxim.

Rovinieta va putea fi achiziționată în continuare pentru perioade de 1 zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni. Legea stabilește și plafoane pentru tarifele aferente perioadelor mai scurte: tariful pentru o zi nu poate depăși 9% din cel anual, cel pentru 10 zile – 12%, pentru 30 de zile – 19%, iar pentru 60 de zile – 30%. Tarifele vor fi actualizate anual în funcție de rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică.

Camioanele vor plăti în funcție de kilometri

Pentru vehiculele de marfă cu masa de peste 3,5 tone, actuala rovinietă va fi înlocuită de TollRo. Taxa va fi calculată prin înmulțirea unui tarif unitar cu distanța parcursă, exprimată în kilometri întregi, pe rețeaua de drumuri naționale.

Este introdus astfel un criteriu nou în calcularea tarifului de utilizare a infrastructurii: numărul efectiv de kilometri parcurși. Valoarea taxei va ține cont și de clasa de emisii a vehiculului. TollRo va include atât costul infrastructurii, cât și o componentă aferentă costurilor externe generate de poluare, în aplicarea principiului „poluatorul plătește”.

Mașinile mai vechi vor fi taxate mai mult

Pentru șoferii autoturismelor, noul sistem va lega prețul rovinietei de nivelul de poluare al vehiculului. Proprietarii mașinilor mai vechi sau ai celor pentru care nu există date privind emisiile vor suporta tarife mai mari.

Circulația fără rovinietă valabilă va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între dublul și de patru ori valoarea rovinietei anuale. În cazul vehiculelor înmatriculate în alte state, sancțiunea va fi aplicată pe loc.

Pentru transportatori, schimbarea este mai amplă: costul utilizării drumurilor nu va mai fi stabilit sub forma unui abonament, ci va varia în funcție de distanța parcursă și clasa de emisii a camionului.

Neplata TollRo va fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 10 și 20 de ori valoarea sumei datorate. Dacă distanța parcursă nu poate fi stabilită, se va aplica un TollRo forfetar de 2.000 de lei, la care se adaugă o amendă de 5.000 de lei.

Transportatorii străini vor primi o scrisoare de informare și vor avea la dispoziție 72 de ore pentru efectuarea plății.

Sumele colectate din rovinietă și TollRo vor constitui venituri ale CNAIR și vor fi utilizate pentru întreținerea și modernizarea drumurilor naționale, precum și pentru rambursarea creditelor contractate pentru infrastructura rutieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
22 Sept. 2026, 16:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
22 Sept. 2026, 16:18 // Slider //  Vlada Ciorici

Fostul director general interimar al Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și fostul director al Departamentului financiar-administrativ al întreprinderii au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat. Dezbaterile judiciare în cauza penală s-au încheiat pe 21 septembrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit acuzatorilor de stat, cei doi inculpați ar fi acționat în interesul grupului criminal condus de Ilan Șor și, știind că activele întreprinderii urmau să fie concesionate, ar fi transferat asupra Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” obligația de plată a primelor de asigurare care reveneau, de fapt, SRL „Avia Invest”.

Fostul director general interimar al aeroportului ar fi semnat un contract de asigurare în valoare de 379.020 de dolari SUA, achitat ulterior din banii întreprinderii de stat. Plățile ar fi continuat chiar și după ce, potrivit contractului de concesiune din 30 august 2013, obligația de asigurare trecuse deja în sarcina SRL „Avia Invest”. Pe 1 noiembrie 2013, polița de asigurare a fost emisă pe numele companiei concesionare, însă inculpații ar fi omis să înregistreze acordul adițional în contabilitatea întreprinderii de stat, fapt care ar fi împiedicat recuperarea banilor.

Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” ar fi fost astfel prejudiciată cu 3.690.687,94 de lei.

Procurorii au cerut instanței câte 7 ani de închisoare pentru fiecare inculpat, cu privarea dreptului de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani, precum și arestarea preventivă a celor doi în vederea executării pedepsei. A fost solicitată și admiterea acțiunii civile, cu recuperarea integrală a prejudiciului de la inculpați.

Sentința urmează să fie pronunțată pe 20 noiembrie 2026.