Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

Maternitatea din Ștefan Vodă rămâne închisă: Explicațiile Ministerului Sănătății

24 Sept. 2026, 11:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
24 Sept. 2026, 11:19 // Societate //  Daniela Baranovschi

Nașterile nu vor fi reluate la Centrul perinatal de nivelul I din cadrul Spitalului Raional Ștefan Vodă. În perioada în care maternitatea a fost închisă, gravidele au fost direcționate către Centrul perinatal de nivelul II din Căușeni, iar evaluarea Ministerului Sănătății (MS) arată că nu au fost înregistrate probleme majore de acces sau consecințe medicale grave.

Comisia a analizat situația din 30 iulie până pe 11 septembrie 2026. În acest interval, aproximativ 30 de femei din raionul Ștefan Vodă au avut nevoie de internare pentru naștere. Potrivit datelor, 18 dintre ele au fost transportate cu ambulanța, iar 12 s-au deplasat de sine stătător.

Drumul până la maternitatea din Căușeni a durat, în medie, aproximativ 37 de minute. Cel mai scurt timp înregistrat a fost de 18 minute, iar cel mai lung – de 68 de minute.

La Căușeni au fost asistate toate cele 30 de nașteri. 25 dintre femei au născut pe cale naturală, iar cinci au avut nevoie de operație cezariană. Potrivit comisiei, nu au fost înregistrate refuzuri la internare și nici întârzieri ale transportului care să fi provocat consecințe materne sau perinatale severe.

Un caz aparte a fost înregistrat la 1 august, când o femeie de 31 de ani a născut prematur în ambulanță. Copilul a cântărit 1.600 de grame și a avut scorul Apgar 7-8. Atât mama, cât și nou-născutul au fost transportați ulterior la Căușeni.

„Conform evaluării comisiei, acesta nu a fost atribuit distanței până la maternitatea de referință”, se arată în raportul de evaluare. Comisia a catalogat cazul drept o naștere prematură rapidă, fără complicații.

În urma verificărilor, comisia susține că suspendarea activității maternității din Ștefan Vodă nu a afectat semnificativ accesul femeilor la naștere. Totodată, nu au fost identificate cazuri în care reorganizarea traseului către Căușeni să fi fost considerată factor care a contribuit la un rezultat nefavorabil pentru mamă, făt sau nou-născut.

„Pe baza datelor disponibile, nu au fost identificate argumente medicale obiective pentru reluarea activității de asistență la naștere în centrul perinatal de nivelul I din Ștefan Vodă”, este concluzia comisiei.

Aceasta recomandă continuarea direcționării gravidelor către centrul perinatal de nivelul II din Căușeni, cu respectarea criteriilor medicale și a dreptului pacientei de a alege instituția.

Autoritățile menționează că, decizia privind nașterile nu înseamnă că la Ștefan Vodă ar urma să dispară serviciile ginecologice. Comisia face o diferență între asistența la naștere și urgențele ginecologice, care pot apărea oricând și necesită intervenție rapidă.

În perioada evaluată au fost raportate 10 solicitări sau cazuri de urgență ginecologică. Opt paciente au avut nevoie de spitalizare sau transfer către Spitalul Raional Căușeni, iar două cazuri au fost gestionate la Spitalul Raional Ștefan Vodă. În același timp, la spitalul din Ștefan Vodă au fost asistate 29 de cazuri de urgențe și alte patologii ginecologice.

Pentru ca aceste servicii să fie menținute, comisia recomandă organizarea a cel mult cinci paturi cu profil ginecologic în Secția chirurgie și păstrarea unei unități de medic obstetrician-ginecolog. Cazurile care nu pot fi gestionate local urmează să fie transferate la Căușeni sau la o altă instituție medicală de nivel corespunzător.

MS anunță că situația va fi monitorizată în continuare, în special timpul de transport al gravidelor, disponibilitatea ambulanțelor, eventualele nașteri înainte de ajungerea la maternitate, precum și capacitatea centrului din Căușeni de a primi paciente.

Potrivit comisiei, rezultatele monitorizării vor fi urmărite prin câteva criterii esențiale: „acces real, timp de răspuns, siguranță maternă și neonatală și capacitatea sistemului de a gestiona rapid o urgență”.

Amintim că, în luna iulie, zeci de femei din raionul Ștefan Vodă au protestat în fața Consiliului Raional, cerând redeschiderea Maternității și a Secției de obstetrică și ginecologie din cadrul Spitalului Raional.

Protestatarele au venit cu mesajul „Fără maternitate în raion nu există viitor” și au cerut anularea ordinului MS prin care a fost suspendată activitatea secției de nașteri. Atunci, inițiatoarele protestului au declarat că au adunat peste 5.000 de semnături de la localnici pentru reluarea activității maternității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
24 Sept. 2026, 12:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
24 Sept. 2026, 12:55 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova nu are, în prezent, planuri de aderare la NATO și își concentrează eforturile asupra obiectivului de a deveni stat membru al Uniunii Europene până în 2030, spune premierul Vasile Tofan. Șeful Guvernului afirmă că UE reprezintă pentru Chișinău nu doar un proiect economic, ci și unul de securitate.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat jurnalistului Jim Sciutto de la CNN, în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Premierul a fost întrebat dacă războiul din Ucraina și acțiunile Rusiei în Europa au determinat Republica Moldova să-și schimbe abordarea în ceea ce privește aderarea la NATO.

„Europa este direcția asupra căreia ne concentrăm. Uniunea Europeană este proiectul nostru național. Încercăm să aducem țara în Uniunea Europeană”, a spus Tofan.

Potrivit premierului, integrarea europeană este privită de autoritățile de la Chișinău și prin prisma securității.

„Pentru noi, Uniunea Europeană nu înseamnă doar accesul la o piață comercială importantă, ci și un proiect de securitate”, a declarat el.

În ceea ce privește NATO, Vasile Tofan spune că Republica Moldova își menține statutul de neutralitate și, cel puțin deocamdată, nu intenționează să-l schimbe.

„În ceea ce privește NATO, suntem o țară neutră și, pentru moment, intenționăm să rămânem neutră. Prin urmare, nu există planuri de aderare la NATO”, a precizat premierul.

În aceeași discuție, Tofan a fost întrebat dacă răspunsul Europei la acțiunile Rusiei este suficient și dacă Occidentul trebuie să-și mențină sprijinul pentru Ucraina. Premierul a declarat că Rusia reacționează la fermitate și nu la ceea ce percepe drept slăbiciune.

„Rusia nu reacționează la slăbiciune. Rusia reacționează doar la forță”, a afirmat Vasile Tofan.

El a adăugat că abordarea pe care o consideră necesară este cea a „forței pașnice”, formulă asociată de acesta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Cred că această formulă a forței pașnice, promovată și de președintele Zelenski, este exact abordarea de care este nevoie acum”, a mai spus premierul.

Amintim că premierul Vasile Tofan efectuează, în perioada 23-26 septembrie, o vizită de lucru la New York, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. În data de 26 septembrie, șeful Guvernului urmează să susțină un discurs în plenul Adunării Generale a ONU.

În cadrul vizitei, premierul are programate și întrevederi bilaterale cu șefi de guvern, discuții cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Statele Unite, precum și o întâlnire cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți în SUA.