Trei bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 41 de ani, membri ai unei grupări infracționale specializate în introducerea prin contrabandă a drogurilor din Franța și distribuirea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, au fost reținuți de oamenii legii.
În timpul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspecții comandau substanțele narcotice de la un conațional aflat pe teritoriul francez. Acesta le camufla în produse alimentare și le expedia în țara noastră sub formă de colete neînsoțite, prin intermediul autocarelor care efectuau curse regulate pe ruta Franța-Chișinău.
Astfel, după sosirea coletelor în țară, drogurile erau preluate de unul dintre suspecți, cu vârsta de 35 de ani, care ulterior le transmitea celorlalți doi complici. Drogurile erau comercializate prin intermediul unor persoane de încredere, prin metoda „din mână în mână”.
„La data de 2 septembrie 2026, în urma unui complex de măsuri speciale de investigație, doi suspecți, de 35 și 41 de ani, au fost reținuți în flagrant în municipiul Chișinău, în timp ce încercau să comercializeze o nouă partidă de droguri unui investigator sub acoperire. Totodată, a fost reținut și al treilea suspect, responsabil de preluarea coletelor cu droguri de la autocarul de pe ruta Franța-Chișinău. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat droguri de tip hașiș și comprimate Subutex, cântare electronice de înaltă precizie, telefoane utilizate în activitatea infracțională, ambalajele și produsele alimentare în care erau camuflate drogurile.
La demersul procurorului de caz, cei trei suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Conaționalul aflat în Franța urmează să fie anunțat în căutare internațională, în vederea reținerii și extrădării în Republica Moldova”, transmite Poliția Națională.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform legislației penale în vigoare, persoanele găsite vinovate de asemenea infracțiuni riscă pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani. Persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

