Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Nicușor Dan cheamă luni partidele la Cotroceni pentru consultări, după respingerea Guvernului Mureșan

30 Sept. 2026, 19:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
30 Sept. 2026, 19:24 // În Lume //  Cătălina Boico

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri, 30 septembrie, că va convoca partidele luni, 5 octombrie, la Palatul Cotroceni pentru consultări, iar în aceeași zi va desemna un nou premier. Decizia vine după ce Guvernul Mureșan nu a fost învestit astăzi de plenul comun al Parlamentului.

„Am trăit azi un nou eşec al membriilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern”, a spus Dan, potrivit Observatornews.ro.

Totodată, Nicușor Dan i-a mulțumit lui Siegfried Mureşan pentru că şi-a asumat această responsabilitate.

„A făcut-o în mod serios, a venit cu un program de guvernare, cu formulă de guvern. Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide cetăţeni, să înţelegem că este nevoie de consens în politică. Politica este despre consens şi majoritatea este despre consens. În aceste condiţii, voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a președintele român.

Nicușor Dan le-a cerut, de asemenea, partidelor să vină cu soluţii.

„Cer partidelor ca în acest răgaz să-şi organizeze şedinţele interne şi să vină de data asta cu soluţii, care să poată să treacă, şi din nou, pentru că lucrul ăsta se întâmplă, este nevoie de consens, este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens.

Vreau să-i asigur pe români şi pe partenerii noştri că vom păstra direcţia pro-occidentală şi că vom respecta angajamentele financiare pe care le-am luat”, a conchis şeful statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Adio „Guvernul Bolojan”: moțiunea PSD-AUR a trecut cu 281 de voturi

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Italia a decis să prelungească cu încă 15 zile controalele la frontiera cu Spania, menținând suspendarea temporară a regulilor Schengen pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol. Roma invocă situația din exclava spaniolă Ceuta și persistența unor probleme de securitate, scrie Digi24.

Ministerul italian de Interne a anunțat miercuri că măsura vizează în continuare frontierele aeriene și maritime și se aplică persoanelor care sosesc din Spania.

Decizia de prelungire a controalelor a fost luată ca urmare a „situației actuale din exclava spaniolă Ceuta și, în special, ținând cont de persistența problemelor esențiale deja identificate”, a transmis Ministerul de Interne de la Roma.

Suspendarea regulilor Schengen la frontiera cu Spania a fost introdusă inițial pe 31 iulie, pentru o perioadă de o lună, în urma crizei migranților din Ceuta.

De atunci, măsura a mai fost prelungită de două ori, de fiecare dată cu câte 15 zile. Noua decizie a autorităților italiene extinde controalele pentru încă 15 zile.

Madridul a răspuns măsurilor adoptate de Roma prin introducerea unor controale aleatorii asupra călătorilor care sosesc din Italia.