Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Șefa din Moldova a Fundației Konrad Adenauer: Transnistria și apărarea aeriană sunt principalele provocări ale țării

13 Oct. 2026, 10:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
13 Oct. 2026, 10:00 // Actualitate //  Victoria Laur

Conflictul transnistrean și apărarea aeriană sunt principalele provocări pentru Moldova, consideră șefa biroului din Chișinău a fundației Konrad Adenauer, Brigitta Triebel. Potrivit ei, pentru soluționarea acestor probleme este nevoie de efort comun.

Triebel crede că este nevoie de mai multă cooperare între parteneri și ar vrea să vadă asemenea procese în următorii ani. De asemenea, potrivit ei, și chestiunea privind Găgăuzia este un subiect politic important.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Trebuie să lucrăm împreună. Și sper că vom vedea și mai multă cooperare în următorii ani. (…) Foarte concret și foarte urgentă este apărarea împotriva dronelor. Securizarea spațiului aerian aici, în Republica Moldova, dar și securizarea frontierelor. Și, bineînțeles, la nivel politic, trebuie să cooperăm în chestiuni precum Transnistria, Găgăuzia. Și avem nevoie de efort comun. Avem nevoie de cooperarea dintre Moldova și toate țările europene și atunci vom deveni mai puternici”, a fost Brigitta Triebel în cadrul unui interviu publicat de PISA.

Directoarea biroului din Moldova a fundației internaționale s-a declarat deschisă pentru dezbaterile și schimbul internațional de idei și opinii și dialogul amplu cu societatea, în contextul discuțiilor despre securitate regională.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!