Prețurile la medicamente nu vor crește neapărat în cazul unei eventuale liberalizări, iar unele preparate ar putea chiar să se ieftinească. Declarația îi aparține deputatului PAS Marcel Spatari, președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, care susține că autoritățile nu au luat, deocamdată, nicio decizie în acest sens.
Invitat la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, parlamentarul a reacționat după ce ministrul Sănătății a anunțat că autoritățile examinează posibilitatea liberalizării treptate a prețurilor la medicamente. Reprezentanții sectorului farmaceutic avertizează că o asemenea schimbare ar putea duce la scumpiri de aproximativ 5-7%. Marcel Spatari afirmă însă că liberalizarea prețurilor și majorarea acestora sunt două lucruri diferite.
„Nu este niciun fapt împlinit, nicio decizie luată. Este o revendicare a farmaciilor, este o discuție. Nu a anunțat ministrul Sănătății că vor crește prețurile la medicamente, eu nu am văzut un astfel de anunț. Liberalizarea și creșterea prețurilor sunt lucruri diferite. Îndemnul meu este să nu alarmăm populația”, a declarat deputatul.
Potrivit acestuia, o eventuală liberalizare nu ar însemna că toate medicamentele se vor scumpi. Dimpotrivă, în funcție de evoluția pieței, unele produse ar putea deveni mai ieftine.
„Este posibil ca, datorită liberalizării, la unele medicamente prețurile să scadă. Pe politica fiscală, de medicamente nu sunt modificări, deci proiectul de astăzi, care a fost votat în Parlament, nu modifică prețurile la medicamente și, din cauza acestui proiect, nu vor crește prețurile la medicamente”, a explicat Spatari.
Deputatul a mai precizat că un proiect privind liberalizarea prețurilor la medicamente nu figurează, deocamdată, în calendarul Parlamentului. Totodată, acesta consideră că eventualele măsuri care ar putea genera noi scumpiri ar trebui amânate până după sezonul rece.
„Orice altă politică care ar putea duce la creșterea prețurilor, din punctul meu de vedere, trebuie amânată până anul viitor”, a declarat parlamentarul, făcând referire și la aplicarea TVA de 20% pentru energia care depășește un anumit plafon, măsură prevăzută să intre în vigoare de la 1 aprilie 2027.
Miercuri, 21 octombrie, după ședința de Guvern, ministrul Sănătății fost întrebat despre o posibilă scumpire a medicamentelor. Alexandru Gasnaș a explicat că medicamentele se scumpesc pe fondul creșterii costurilor de producție și logistică la nivel mondial, iar autoritățile nu intenționează să liberalizeze complet prețurile celor eliberate fără prescripție medicală.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Medicamentele se scumpesc! Ministrul Sănătății explică ce se va întâmpla cu cele fără rețetă

