Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Parisul se teme de noi proteste. Locuitorii cumpără gaz lacrimogen și spray-uri cu piper

24 Oct. 2026, 10:09
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 10:09 // În Lume //  Vlada Ciorici

Parizienii cumpără grenade cu gaz lacrimogen și spray-uri cu piper pentru a se apăra pe ei și proprietățile lor, în timpul protestelor care se preconizează că vor continua pe parcursul weekendului, a declarat pentru Reuters proprietarul unui magazin de arme din capitala Franței.

Cele mai grave tulburări sociale recente

Franța a fost lovită weekendul trecut de cele mai grave tulburări sociale din ultimii ani, pe măsură ce protestele naționale față de prețurile ridicate și serviciile publice în declin au degenerat în revolte. O primărie a fost incendiată, magazine au fost jefuite, iar clădirile au fost acoperite cu graffiti, în timp ce grupuri violente s-au ciocnit cu forțele de ordine în orașe din toată țara.

Poliția a autorizat doar o manifestație sindicală la Paris, sâmbătă, respingând cererile de organizare a mitingurilor depuse de principalul sindicat studențesc din Franța, UNEF, și de mișcarea anti-sistem „Vestele Galbene”.

La magazinul de arme „Armurerie de la Bourse” din centrul Parisului, proprietarul Yves Gollety a declarat pentru Reuters că a observat o creștere semnificativă a vânzărilor de arme neletale începând cu weekendul trecut. Magazinele aflate la doar 30 de metri distanță au fost jefuite, iar obloanele lor au fost smulse, a spus el. „Este prima dată când observăm o astfel de creștere, și asta în rândul tuturor segmentelor populației”, a spus Gollety, adăugând că printre clienții săi se numără comercianți, proprietari de restaurante și persoane fizice. „Oamenii au suferit traume fizice și sunt speriați”, a arătat el.

Cele mai vândute produse sunt spray-urile cu piper și grenadele cu gaz lacrimogen, despre care Gollety spune că pot fi folosite doar în scopul autoapărării. Gollety, care este și președintele asociației naționale a armurierilor, a declarat pentru ziarul francez Le Parisien că s-au înmulțit de zece ori comenzile.

Cetățenii au voie să cumpere doar cartușe mici, cu o capacitate sub 100 de mililitri, a spus Gollety.

Alain Di Crescenzo, președintele Camerei de Comerț din Franța, i-a îndemnat pe comercianți să se abțină de la utilizarea armelor pentru a-și apăra afacerile. Vineri, într-o intervenție la postul de radio Europe 1, el a afirmat că a văzut personal comercianți care se înarmau cu bâte de baseball, răngi și puști de vânătoare. „Este extrem de îngrijorător”, a spus el. „Nu este treaba lor să facă asta… Ar adăuga suferință peste suferință”, a comentat Di Crescenzo. „Poliția trebuie lăsată să-și facă treaba și recomand prudență maximă”, a adăugat el.

„Trebuie să fii pregătit”

Un comerciant care vinde motociclete și scutere în arondismentul 15 din Paris a declarat pentru Reuters că a cumpărat trei recipiente mari cu gaz lacrimogen, plus încă unul mic, pentru a-și proteja magazinul. „Poți fi luat prin surprindere, oamenii putând sosi fără niciun avertisment prealabil. Așa că trebuie să fii pregătit”, a spus comerciantul, care a cerut să nu fie identificat.

Guvernul francez a promis măsuri de securitate mai stricte și va mobiliza 70.000 de polițiști, susținuți de unități specializate, pentru protestele de sâmbătă, dar numărul tot mai mare de persoane care se gândesc cum să se apere ilustrează temerile parizienilor de măsură ce se apropia weekendul.

Un bărbat care a vizitat magazinul lui Gollety, un angajat din domeniul financiar în vârstă de 58 de ani care nu a dorit să fie identificat, a spus că a cercetat opțiunile de autoapărare, deși, în cele din urmă, nu a cumpărat nimic cu această ocazie. „Având în vedere ce s-a întâmplat săptămâna trecută și riscul ca acest lucru să se repete weekendul viitor, aș prefera să fiu prudent și să mă protejez”, a explicat el, adăugând că are de mult timp sentimentul că nu se simte în siguranță. „Mă gândesc la asta de mult timp și cred că voi lua unele măsuri”, a spus el.

În altă parte a Parisului, Yvan Weiss, proprietarul unei firme de consultanță financiară, a declarat pentru Reuters că ia măsuri pentru a evita spargerea vitrinelor magazinului său. Întrebat dacă s-a gândit să-și procure spray cu piper sau alte echipamente de apărare, el a răspuns că s-a gândit la asta, dar, în cele din urmă, a decis să instaleze obloane metalice mecanice la fațada magazinului său.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că violențele izbucnite în timpul protestelor de sâmbăta trecută, 17 octombrie, au provocat distrugeri în mai multe orașe din Franța. Mașini incendiate, vitrine sparte și clădiri publice atacate au fost observate duminică dimineață pe străzile Parisului și în alte localități. Poliția a arestat aproximativ 2.400 de persoane, iar președintele Emmanuel Macron a anunțat măsuri de sprijin pentru comercianții afectați și a promis că autoritățile vor analiza cauzele violențelor, relatează BBC.

Macron recunoaște că poate nu a făcut suficient pentru tineri, după protestele din Franța

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova