Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

LIVE Marta Kos: Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite să deschidă toate clusterele de negocieri cu UE

04 Nov. 2026, 14:49
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2026, 14:49 // Politica //  Realitatea.md

Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite să deschidă toate clusterele de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar Comisia Europeană speră că statele membre vor ajunge în curând la un consens privind deschiderea celor rămase. Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Comisiei pentru afaceri externe, unde a prezentat Pachetul privind extinderea UE.

„Ucraina și Moldova au dat dovadă de o reziliență extraordinară și de un angajament față de calea lor europeană. Poziția noastră rămâne clară: ambele țări sunt gata să deschidă toate clusterele de negocieri și sperăm că în curând Consiliul va ajunge la un consens în privința clusterelor rămase, 4 și 5, respectiv”, a declarat Marta Kos.

Referindu-se la Republica Moldova, oficiala europeană a remarcat că cetățenii au făcut în repetate rânduri o alegere clară în favoarea viitorului european, iar Guvernul a demonstrat determinare și a înregistrat progrese importante în procesul de aderare, în pofida amenințărilor hibride, tentativelor de destabilizare și șocurilor regionale care afectează economia și sectorul energetic.

 

Marta Kos a calificat drept o reușită importantă deschiderea a patru clustere de negocieri, dar a avertizat că mai sunt multe de făcut. În special, Republica Moldova trebuie să accelereze ritmul reformelor dacă își propune să încheie negocierile de aderare la începutul anului 2028.

Comisara europeană a subliniat că este nevoie de progrese mai consistente în domeniul drepturilor fundamentale și de rezultate clare în toate capitolele de negociere. Totodată, Marta Kos a menționat că Uniunea Europeană lucrează împreună cu Republica Moldova la aspectele importante ale procesului de aderare, astfel încât Comisia Europeană să poată formula un aviz privind țara noastră până la sfârșitul acestui an.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două baloane de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 7 noiembrie. Unul a fost observat în raionul Drochia, iar celălalt a intrat din direcția Ucrainei și a traversat o parte din raionul Soroca, anunță Ministerul Apărării.

Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Aerostatul a traversat zona timp de aproximativ șapte minute și a părăsit spațiul aerian al țării în apropierea satului Elizavetovca.

Al doilea obiect a fost detectat la ora 10:35, când a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Vinița, Ucraina, spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, acesta a părăsit teritoriul țării în apropierea localității Ruslanovca, din același raion.

Centrul Operații Aeriene monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu instituțiile responsabile și partenerii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!