Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

BILD: ”Rusia vrea transformarea Republicii Moldova în stat federal”. Ce condiții de pace include planul Moscovei

13 Nov. 2026, 12:56
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 12:56 // Politica //  Realitatea.md

Rusia ar propune transformarea Republicii Moldova într-o republică federală, care să includă actualul teritoriu al țării, autonomia Găgăuză și regiunea transnistreană. Mai mult, în cazul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Găgăuzia și Transnistria ar urma să aibă dreptul de a organiza referendumuri privind independența.

Informațiile apar într-un plan al Moscovei discutat în cercuri neoficiale de negociere, dezvăluit de publicația germană Bild și citat de UNIAN.

Potrivit sursei citate, propunerea Rusiei face parte dintr-un plan mai amplu privind încheierea războiului din Ucraina și redesenarea arhitecturii de securitate europene. În schimbul unor concesii, Moscova ar fi dispusă să își retragă trupele din regiunea transnistreană. Totodată, Rusia ar propune retragerea armelor nucleare din Belarus și renunțarea la desfășurarea rachetelor cu rază medie de acțiune pe teritoriul acestei țări.

Solicitat să comenteze scenariile apărute în presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici a declarat:

„Cu cât Republica Moldova avansează mai mult spre Uniunea Europeană, cu atât apar mai multe sperietori și provocări de la Moscova pentru a ne împiedica. Rămânem concentrați pe reforme și parcursul european. UE este un proiect de pace și prosperitate”.

Planul ar include și alte condiții importante pentru regiune

Rusia ar cere ca Ucraina să cedeze întregul Donbas, inclusiv teritoriile din regiunile Donețk și Lugansk aflate în prezent sub controlul Kievului, să renunțe la aderarea la NATO și să adopte un statut de neutralitate. În schimb, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană nu ar fi exclusă.

De asemenea, Moscova ar solicita demilitarizarea porturilor Odesa și Nikolaev, astfel încât Ucraina să nu le poată utiliza drept baze navale. În ceea ce privește securitatea europeană, Rusia ar cere NATO să renunțe la amplasarea bazelor militare în Estonia, Letonia și Lituania, dar și retragerea Finlandei din Alianța Nord-Atlantică.

Bild precizează că este vorba despre una dintre propunerile discutate în cadrul negocierilor neoficiale, iar deocamdată nu este clar dacă liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a susținut acest plan.

„În paralel, activează mai multe grupuri de mediatori, inclusiv unele asociate militarilor. Acestea concurează între ele”, notează publicația germană, citată de UNIAN.

În ultimele zile, la Abu Dhabi au avut mai multe runde de negocieri între reprezentanții americani, ruși și ucraineni. Ulterior, reprezentanții SUA s-au întâlnit cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Zelenski anunță pregătirea celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 12:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 12:53 // Slider //  Ana Panaguța

O navă comercială care se îndrepta spre Ucraina a fost lovită de o dronă lângă Sfântu Gheorghe. Ministrul Apărării al României, Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că nu sunt victime, scrie hotnews.ro.

Incidentul s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, în jurul orei 21:40, în apele teritoriale ale României, la aproape 7 mile marine (aproximativ 12,6 kilometri) nord-est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, potrivit TVR Info.

Nava comercială vizată, identificată drept MV Larissa 1, navighează sub pavilion Palau și se îndrepta spre rada portului Sulina, având ca destinație finală Ucraina.

În urma impactului cu drona aeriană, a fost avariată o macara de marfă aflată la bord, fără să izbucnească un incendiu.

Comandantul vasului a informat imediat autoritățile navale române despre incident.

Ce spune ministrul Apărării al României, Radu Oprea

Prezent sâmbătă în Portul Militar Constanța, ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că ancheta este în desfășurare.

„Suntem informați tot timpul. Nu sunt răniți sau pierderi de vieți omenești”, a declarat ministrul.

El a spus că autoritățile monitorizează permanent obiectele detectate pe apă sau în apropierea spațiului aerian și a amintit că vineri au fost emise cel puțin două alerte în județul Tulcea.

În astfel de cazuri pot interveni aeronave românești și spaniole din Poliția Aeriană, precum și elicoptere, care pot inclusiv să doboare țintele, a adăugat ministrul.

Oficialul a precizat că piloții români au doborât șase drone până acum, performanță care îi plasează printre cei mai eficienți din NATO.

„Nu cred că ne dorim să avem astfel de reușite, dar, în același timp, este bine că îi vedem că sunt pregătiți și că pot face față oricărei misiuni”, a afirmat Radu Oprea.

Ministrul a mai spus că aceste incidente sunt privite cu îngrijorare, însă determină armata să își consolideze pregătirea în fața amenințărilor actuale și potențiale.

Incidente similare în Marea Neagră

Lovirea cargoului MV Larissa 1 vine după ce mai multe incidente similare au fost raportate în Marea Neagră în ultimele săptămâni.

Pe 28 octombrie, o navă comercială care se îndrepta spre portul Constanța a fost lovită de drone în apele teritoriale ale Bulgariei, în aceeași zi în care miniștrii apărării din România, Bulgaria și Turcia se aflau la o reuniune comună.

Cu câteva zile înainte, pe 23 octombrie, o altă navă comercială a fost lovită de drone la 13 mile marine de Constanța, incident soldat cu un marinar mort și trei dispăruți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!