Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Friedrich Merz îi cere lui Donald Trump să nu vină cu „surprize” după discuția cu Vladimir Putin

13 Nov. 2026, 17:10
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Nov. 2026, 17:10 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Cancelarul german Friedrich Merz i-a transmis vineri președintelui american Donald Trump să nu producă surprize după ce va discuta săptămâna viitoare cu omologul său rus Vladimir Putin despre Ucraina, transmite Agerpres cu referire la Reuters.

„Aici la Dublin unii se tem că asta s-ar putea transforma într-un al doilea ‘moment Anchorage’. De aceea vreau să formulez foarte clar mesajul nostru către Statele Unite: vă rugăm, nicio surpriză. Continuați să jucați în Echipa Europei și Echipa Ucrainei”, a spus Merz la summitul european din capitala Irlandei, referindu-se la întâlnirea de anul trecut a lui Trump cu Putin în Alaska.

Unii lideri europeni au considerat că dialogul americano-rus la vârf ar fi putut constitui un moment de cotitură în eforturile de încheiere a războiului din Ucraina.

Merz insistă ca UE să includă sprijinul pentru Ucraina în negocierile pentru bugetul pe termen lung al Uniunii. El a afirmat că propunerea sa a întrunit un consens larg, deși mai este mult până la un acord.

După tratativele de săptămâna aceasta, de la Abu Dhabi, între reprezentanții Washingtonului, se așteaptă ca în săptămânile următoare să înceapă negocieri de pace consistente, a mai declarat cancelarul.

El a respins însă cererile Rusiei de a face din arhitectura europeană de securitate subiectul principal al dialogului și a arătat că NATO asigură deja cadrul respectiv.

„Discuțiile viitoare trebuie să se concentreze asupra unei chestiuni centrale: în ce cadru se poate garanta securitatea Ucrainei după încheierea păcii? Mai întâi trebuie însă să ajungem efectiv la pacea respectivă”, a explicat șeful guvernului de la Berlin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Nov. 2026, 16:59 // Societate //  Daniela Baranovschi

Doi adolescenți în vârstă de 16 ani, originari din raionul Dondușeni, au fost reținuți la Bălți, fiind suspectați că distribuiau droguri sintetice. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 417 pachețele cu substanțe interzise, iar valoarea substanțelor interzise este estimată la aproximativ 250.000 de lei.

Potrivit investigațiilor, cei doi ar fi primit drogurile în cantități mari, le-ar fi împărțit în doze mai mici și le-ar fi ascuns în diferite locuri, de unde urmau să fie preluate de consumatori.

Poliția continuă cercetările pentru a identifica toate persoanele implicate, inclusiv pe cei care i-ar fi atras pe minori în rețeaua de distribuire a drogurilor, și pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!