Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Aeroportul din Kabul, redeschis pentru primirea de ajutoare. Ce spune ambasadorul emiratului Qatar în Afganistan

04 Sept. 2021, 14:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Sept. 2021, 14:34 // În Lume //  Realitatea.md

Ambasadorului emiratului Qatar în Afganistan a anunţat că o echipă tehnică a reuşit să redeschidă aeroportul din Kabul pentru primirea de ajutoare şi că acesta va fi pregătit pentru zboruri civile în scurt timp.

Pista aeroportului din Kabul a fost reparată în cooperare cu autorităţile din Afganistan, a spus ambasadorul.

Televiziunea de ştiri din Qatar a mai relatat că au fost operate două zboruri interne din Kabul spre oraşele Mazar-i-Sharif şi Kandahar.

Vineri, Qatarul, aflat în prima linie în negocierile internaţionale cu talibanii reveniţi la putere în Afganistan, declara că spera să vadă deschiderea de „coridoare umanitare” în aeroporturile din această ţară în 48 de ore.

„Sperăm să vedem în următoarele 24 sau 48 de ore deschiderea de coridoarele umanitare pentru ca ajutorul umanitar să poată intra prin aeroportul din Kabul şi alte aeroporturi funcţionale”, a declarat din Afganistan, la televiziunea Al-Jazeera, Mutlaq Al-Qahtani, trimis special al ministrului afacerilor externe.

După ce a fost prima ţară cu un avion ce a putut ateriza miercuri pe pista aeroportului capitalei afgane după plecarea ultimilor militari americani, emiratul din Golf a confirmat joi că lucrează la reluarea operaţiunilor tehnice în structurile aeroportuare.

Qatarul se află în prezent în centrul atenţiei comunităţii internaţionale pentru capacitatea sa de comunicare cu noua putere de la Kabul. Această ţară bogată din Golf a jucat de asemenea rolul de mediator în procesul de pace dintre guvernul afgan şi talibani înainte ca islamiştii să recucerească puterea.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:45 // Societate //  Daniela Baranovschi

Mai multe târguri cu produse autohtone vor fi organizate în acest weekend, 7–8 noiembrie, în sectoarele Capitalei. Vizitatorii vor putea găsi fructe și legume de sezon, produse apicole, mărfuri alimentare și nealimentare, dar și obiecte realizate de meșteri populari. Evenimentele au drept scop susținerea producătorilor locali, anunță Primăria Chișinău.

În sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia 26, la intersecție cu bulevardul Traian, va avea loc Târgul cu Tradiții, organizat în perioada 6–8 noiembrie.

În sectorul Buiucani, sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii locali vor participa la târgul „EcoLocal”, organizat în apropierea centrului Kentford, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 202. În același sector, pe 7 și 8 noiembrie, în apropierea cinematografului Patria Loteanu, va fi organizat târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”.

Tot în perioada 6–8 noiembrie, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” va avea loc un târg cu miere și produse apicole. În Parcul „Alunelul”, pe 7 și 8 noiembrie, vizitatorii vor putea merge la târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, continuă iarmarocul „Brumar”, unde sunt comercializate fructe, legume de sezon, material săditor și semințe. Acesta va fi deschis până pe 15 noiembrie. Până la aceeași dată va funcționa și iarmarocul „Toamna Argintie”, de pe strada Cărbunari 9, cu fructe și legume de sezon.

În sectorul Rîșcani, duminică, 8 noiembrie, în scuarul „Mezon”, de pe bulevardul Moscova 21, va fi organizat târgul „Mami & Co Fair”.

Primăria îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile și să susțină producătorii autohtoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!