Comisia Europeană (CE) a decis să solicite Curții de Justiție să impună sancțiuni financiare Poloniei din cauza funcționării Camerei Disciplinare a Curții Supreme a Poloniei, o măsură controversată a autorităților de la Varșovia, și a altor măsuri care afectează independența judiciară. Polonia a condamnat marţi decizia Comisiei Europene de a-i solicita Curţii de Justiţie a UE (CJUE) să impună penalităţi financiare Poloniei din cauza activităţii camerei disciplinare a Curţii Supreme.
Comisia Europeană a cerut Curții să impună o penalizare zilnică pentru Polonia, atâta timp cât măsurile impuse prin ordinul Curții nu sunt puse în aplicare în totalitate. De asemenea, CE decis să trimită Poloniei o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu a luat măsurile necesare, în condițiile în care legislația poloneză privind regimul disciplinar împotriva judecătorilor nu este compatibilă cu legislația UE, potrivit unui comunicat.
În 14 iulie, CJUE a ordonat Poloniei să pună capăt imediat activităţilor Camerei Disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE a explicat că acest for „nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă” şi nu este „ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive”.
Polonia a informat Bruxelles-ul despre intenția de a desființa Camera Disciplinară, dar fără a furniza alte detalii. Totuși, președintele Camerei Disciplinare a continuat să desemneze instanțele disciplinare pentru cazurile judecătorilor.
„Vom suprima Camera Disciplinară în forma în care funcţionează în prezent şi astfel va dispărea şi obiectul litigiului (cu UE)”, a spus preşedintele principalului partid din coaliţia conservatoare aflată la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski.
„Sistemele de justiție din Uniunea Europeană trebuie să fie independente și corecte. Drepturile cetățenilor UE trebuie garantate în același mod, oriunde locuiesc în Uniunea Europeană”, a explicat președintele CE, Ursula von der Leyen.
„Hotărârile Curții Europene de Justiție trebuie respectate în întreaga UE. Aceasta este o necesitate pentru a construi și a asigura încrederea reciprocă necesară între statele membre și cetățeni. Hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție privind independența judecătorilor polonezi nu au fost puse în aplicare pe deplin în Polonia. De exemplu, Camera Disciplinară își continuă unele activități împotriva judecătorilor, chiar dacă toate acele activități ar fi trebuit să fie suspendate în totalitate. Astăzi facem următorii pași pentru a aborda această situație și rămânem gata să lucrăm cu autoritățile poloneze pentru a găsi soluții”, a spus și vicepreședinte pentru valori și transparență, Věra Jourová.
Sebastian Kaleta, adjunct al ministrului justiţiei polonez, a calificat drept o ”agresiune” cererea executivului comunitar adresată CJUE de a impune sancţiune financiare contra Varşoviei, în cadrul unei proceduri în desfăşurare cu privire la lipsa de independenţă a sistemului judiciar.
„Comisia Europeană blochează în mod ilegal fonduri în Polonia şi cere sancţiuni. Acestea sunt acte de agresiune”, a scris demnitarul polonez pe Twitter.
La jumătatea lunii august, Polonia a anunţat că va desfiinţa camera disciplinară a Curţii Supreme în cadrul reformei mai ample a sistemului său judiciar în lunile următoare, după ce CJUE a decis că mecanismul disciplinar subminează dreptul comunitar.
CJUE a dispus la 14 iulie ca Polonia să pună capăt imediat activităţilor camerei disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE explica atunci că acest for „nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă” şi nu este „ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive”.
Tribunalul constituţional polonez a sfidat însă Bruxellesul şi a apreciat că măsurile provizorii decretate de CJUE „nu sunt conforme” cu Constituţia poloneză, iar ca urmare Comisia Europeană a dat termen Varşoviei până pe 16 august să promită că va respecta deciziile CJUE, sub ameninţarea sancţiunilor financiare.
Acesta este cel mai recent dintre dosarele care în ultimii ani au provocat disensiuni între Polonia şi Comisia Europeană, ce a deschis contra Varşoviei mai multe proceduri de infringement în urma reformelor judiciare şi a activat împotriva ei articolul 7 din Tratatul UE, ceea ce în final poate duce la pierderea dreptului de vot al unei ţări în Consiliu dacă toate celelalte sunt de acord.
