Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Mesaj de la Președinție, la 20 de ani de la atentatele din SUA: Lecția ne spune că trebuie să fim solidari cu…

11 Sept. 2021, 11:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Sept. 2021, 11:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de comemorare a victimelor atentatelor teroriste, produse la 11 septembrie 2001 în Statele Unite ale Americii, care sunt considerate cele mai sângeroase atacuri din istoria omenirii.

„Sunt douăzeci de ani în care mii de familii, din toată lumea, continuă să-și plângă morții. Aproape 3000 de oameni care în acea zi tragică au mers liniștiți la muncă sau în călătorie și sute de oameni care au murit ulterior, din cauza complicațiilor de sănătate provocate de azbestul toxic din clădirile care s-au prăbușit”, se spune în mesajul Maiei Sandu.

Șefa statului a menționat că ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cât de interconectată, dar și cât de fragilă este lumea în care trăim.

„Lecția acestei zile ne spune că guvernele de astăzi trebuie să fie și mai solidare în fața pericolelor globale, pentru a asigura securitatea cetățenilor. Și că statul de drept, democrația și libertatea trebuie apărate zi de zi. Aceasta este temelia societății în care viața umană are prioritate”, a reiterat Sandu.

Amintim că, astăzi se împlinesc 20 de ani de la atentatele teroriste din SUA, care au luat viața a 2 753 de persoane, după ce un comando Al-Qaida a lovit cu două avioane de linie Turnurile Gemene din Manhattan, New York. La 20 de ani de la tragedie, 1 106 oameni sunt în continuare neidentificați.

Occidentul a declanşat ulterior un război global împotriva terorismului. Afganistanul, gazda nucleului reţelei Al-Qaida, a fost eliberat de regimul taliban, iar bazele reţelei au fost distruse. Liderul Osama ben Laden, descendent dintr-o bogată familie saudită, a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando american, în Pakistan.

Numeroase state s-au alăturat coaliţiei militare. Misiunea s-a încheiat în 2021, talibanii redobândind puterea în Afganistan.

În locul Turnurilor Gemene din New York se ridică un nou complex, care include – pe lângă 5 blocuri turn – un Memorial şi Muzeul Naţional 11 Septembrie.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 18:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 18:15 // Societate //  Daniela Baranovschi

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat particularitățile de organizare a alegerilor din 15 noiembrie  din Găgăuzia, când vor fi aleși deputații în Adunarea Populară și Guvernatorul (Bașcanul) regiunii. Documentul adoptat de CEC prevede modul de înregistrare a candidaților, exercitare a dreptului de vot și finanțare a campaniilor electorale.

Pentru funcția de deputat în Adunarea Populară, candidații vor fi înregistrați de unul dintre cele trei consilii electorale de circumscripție de nivelul întâi, conform repartizării stabilite de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei. În cazul alegerilor pentru funcția de Bașcan, actele pentru înregistrarea candidaților vor fi depuse la Consiliul Electoral Central al Găgăuziei.

La cele două scrutine vor fi utilizate aceleași liste electorale, cu rubrici separate pentru confirmarea primirii fiecărui buletin de vot. Alegătorii care nu se regăsesc în listele de bază vor putea vota pe liste suplimentare, în condițiile prevăzute de legislația electorală.

Votul va putea fi exprimat și în baza pașaportului sau a versiunii digitale a actului de identitate, prin intermediul portofelului pentru identitate digitală recunoscut în Republica Moldova.

CEC a stabilit și limitele donațiilor pentru campaniile electorale. Persoanele fizice vor putea contribui cu cel mult 104.400 de lei pentru fiecare scrutin, dintre care maximum 17.400 de lei în numerar.

În cazul persoanelor juridice, plafonul este de 208.800 de lei pentru fiecare scrutin, cu condiția ca suma să nu depășească 30% din venitul anual înregistrat în anul calendaristic precedent.

Actul aprobat mai prevede proceduri privind constituirea și activitatea organelor electorale, instruirea funcționarilor electorali, verificarea listelor de subscripție, gestionarea documentelor electorale și raportarea financiară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!