Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

VIDEO Femeile din Afganistan vor putea studia. Talibanii au trei condiții! Va fi obligatorie și acoperirea feței?

13 Sept. 2021, 09:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
13 Sept. 2021, 09:50 // În Lume //  Realitatea.md

Femeilor din Afganistan li se va permite să studieze în universităţi, dar nu alături de bărbați, iar materiile care le vor fi predate vor fi revizuite. Totodată, pentru ele va fi introdus un nou cod vestimentar. Segregarea de gen şi codul vestimentar islamic vor fi obligatorii, a declarat duminică noul ministru al Educaţiei.

Ministrul Abdul Baqi Haqqani a declarat sălile de clasă vor fi separate: „Nu avem probleme în a pune capăt sistemului mixt de educație. Oamenii sunt musulmani și vor accepta acest lucru”.

Totodată, potrivit acestuia, cursurile pentru fete vor fi predate de profesoare, în conformitate cu interpretarea talibană a legii sharia.

„Mulţumită lui Dumnezeu avem un număr mare de profesori femei. Nu ne vom confrunta cu probleme în acest sens. Se vor depune toate eforturile pentru a găsi femei profesoare care să le predea studentelor”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Kabul.

Sunt voci care au sugerat că noile reguli vor exclude femeile de la educație, deoarece universitățile nu au resursele necesare pentru a pune la dispoziție clase separate. Cu toate acestea, Abdul Baqi Haqqani a susținut că sunt suficiente cadre didactice și că acolo unde acestea nu sunt disponibile se vor găsi alternative. „Totul depinde de capacitatea universității. Putem folosi, de asemenea, profesori de sex masculin pentru a preda din spatele unei cortine sau pentru a folosi tehnologia”, a spus el.

Haqqani a declarat reporterilor că toate materiile predate vor fi, de asemenea, revizuite în lunile următoare. El le-a spus reporterilor că talibanii vor să „creeze un curriculum rezonabil, conform cu valorile islamice, naționale și istorice și, care, pe de altă parte, să poată fi competitiv în raport cu cele din alte țări”.

Oficialii talibani au declarat că femeile vor putea studia şi lucra în conformitate cu legea sharia şi tradiţiile culturale locale, dar se vor aplica reguli stricte de îmbrăcăminte. Femeilor li se va cere să poarte hijaburi. Haqqani nu a specificat însă dacă acoperirea feței va fi obligatorie.

Problema educaţiei femeilor a fost una dintre întrebările centrale cu care se confruntă talibanii, în timp ce aceştia încearcă să convingă lumea că s-au schimbat. Femeile și fetele nu au avut voie să studieze în școli și universități sub conducerea talibanilor între 1996 și 2001.

Talibanii au spus că nu vor împiedica femeile să fie educate sau să aibă locuri de muncă. Dar, de când au preluat controlul pe 15 august, au cerut tuturor femeilor, cu excepția celor din domeniul sanitar, să stea departe de locul de muncă, până când situația va deveni sigură și stabilă.

Anunțul de duminică privind politica de învățământ superior vine la o zi după ce talibanii și-au ridicat steagul peste palatul prezidențial, semnalând începutul oficial al guvernului talibanilor, format exclusiv din bărbați.

De când talibanii au fost îndepărtați de la putere în 2001, s-au făcut progrese enorme în îmbunătățirea procesului de educație a femeilor și a ratei de alfabetizare din Afganistan – în special pentru fete și femei. Un raport al UNESCO arăta că numărul fetelor din școala primară a crescut de la aproape zero la 2,5 milioane în cei 17 ani de după îndepărtarea talibanilor. Totodată, rata de alfabetizare a femeilor aproape s-a dublat într-un deceniu.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 20:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 20:29 // Slider //  Ana Panaguța

Aeroportul din Vilnius a fost închis duminică dimineață, 13 septembrie, iar NATO a mobilizat cel puțin un avion de vânătoare după ce radarele au indicat prezența unei posibile drone în spațiul aerian al Lituaniei. Centrul Național de Gestionare a Crizelor a anunțat ulterior că alerta a fost generată, de fapt, de un stol de păsări, informează adevărul.ro.

Aeronava NATO, mobilizată de la baza din Siauliai, unde sunt staționate forțele aeriene italiene în cadrul misiunii de apărare aeriană a țărilor baltice, a efectuat identificarea vizuală, relatează Reuters, citată de News.ro.

Alerta aeriană a fost ridicată după ce s-a constatat că a fost vorba de un stol de păsări, iar aeroportul a fost redeschis după 38 de minute.

„La citirile iniţiale ale radarului, urmele lăsate de păsări şi drone pot fi similare”, a precizat Centrul Național de Gestionare a Crizelor.

Incidentul nu a afectat Maratonul de la Vilnius, care se desfășura în capitală în momentul declanșării alertei, au transmis organizatorii pentru Reuters.

Statele de pe flancul estic al NATO au raportat în ultimii ani mai multe incidente în care drone au pătruns în spațiul lor aerian, pe fondul intensificării conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Astfel de episoade au alimentat îngrijorările privind extinderea riscurilor de securitate către granițele nordice ale Alianței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!