Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-au abținut să se expună pe proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiției (CSJ). În cadrul ședinței de marți, 21 septembrie, aceștia urmau să-l avizeze, doar că acesta deja a fost votat în prima lectură de către deputații Parlamentului.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a tot încercat să clarifice dacă membrii sunt pro sau contra, explicând că sunt „situații diferite”. În schimb, membrii CSM i-au dat de înțeles că nu mai văd sens în a se expune, odată ce proiectul de lege a fost supus votului în plen.
„Nici aviz pozitiv, nici negativ”, a răsunat în sala CSM drept explicație.
A intervenit și președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, care a adăugat că cel puțin pentru azi acest subiect nu a întrunit numărul necesar de voturi și s-a trecut la următorul subiect de pe ordinea de zi.
Amintim că proiectul de lege a fost votat în prima lectură pe data de 16 septembrie curent. Potrivit acestuia, președintele interimar al CSJ și vicepreședintele vor fi desemnați de CSM. În cazul în care nu este desemnat vicepreședintele care va exercita funcțiile președintelui CSJ în absența acestuia, funcțiile în cauză vor fi exercitate de către vicepreședintele desemnat de CSM. De asemenea, în cazul în care funcția de președinte al CSJ va rămâne vacantă, interimatul acesteia va fi asigurat de către un judecător desemnat de CSM.
În prezent, președintele interimar al CSJ este desemnat în funcție de vârstă. În aceste condiții, autorii proiectului consideră că vârsta, ca unicul criteriul de eligibilitate pentru atribuirea ex-jure a calității de interimar în exercițiul atribuțiilor administrative în CSJ, reprezintă, în esență, o înlăturare defectuoasă a CSM de la exercitarea atribuțiilor statutare.




