După ce realitatea.md a publicat un filmuleț video în care apare consilierul municipal din partea fracțiunii PAS, Alexandr Trubca în timp ce se juca în telefon la ședința Consiliului municipal Chișinău, edilul Capitalei, Ion Ceban a venit cu un comentariu pe Facebook. Mai în glumă, mai în serios, Ceban a scris că fiecare consilier primește peste trei mii de lei pentru tancuri și pumni.
„Consilierii municipali se joacă în tancuri la ședința Consiliului Municipal Chișinău. Aleși de locuitorii Chișinăului, din buzunarul cărora primesc câte 3 300 de lei pentru o zi de ședință, aceștia în loc să rezolve problemele oamenilor, ei se joacă în telefon în tancuri sau navighează pe internet, fac alte lucruri rușinoase”, a scris primarul general, Ion Ceban.
Ceban mai spune că unii consilierii își împart pumni, vorbesc necenzurat, iar adesea nici măcar nu citesc proiectele de decizie pe care le votează.
„Tot ei sunt cei care au „ZERO” inițiative pentru dezvoltarea orașului în timp de un an și jumătate. Unii nici măcar de ochii lumii nu au propus inițiative. Sunt buni și vorbesc atunci când sunt filmați de camerele lor. Iată de ce nu doresc transparență și nu doresc ca Primăria să facă public toate ședințele ce sunt organizate”, a conchis Ceban.
În replică, în comentariul postării pe Facebook, Alexandr Trubca a scris…
„Domn Primar, nu aiuriți. Eu in CMC-ul ista am făcut mai mult ca toată fracțiunea neavoastră.”

