Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0.2021%
  • USD
    17.0881
    -0.5676%
  • RUB
    0.2050
    1.3171%
  • RON
    3.8050
    0.0841%
  • UAH
    0.3831
    -0.3393%

Toate știrile

21 august 2026

OBLIGATORIU! Certificatul COVID-19 pentru HoReCa. Avantaje și riscuri

01 Oct. 2021, 08:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2021, 08:31 // Actualitate //  Realitatea.md

De astăzi intră în vigoare prevederea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică potrivit căreia unitățile HoReCa vor primi clienți, în interiorul localurilor, doar în baza certificatului COVID-19. Reprezentanții puterii spun că măsura e o reacție proporțională la alertele de cod roșu. Dar unii experți sunt sceptici în privința implementării acesteia, scrie radiochisinau.md.

Potrivit hotărârii CNESP, de astăzi, unitățile HoReCa din unitățile administrativ-teritoriale aflate sub cod roșu, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, dacă vor dori să activeze la capacitate maximă, vor trebui să ceară certificatul COVID-19 la intrare. Certificatul COVID-19 reprezintă fie certificatul de vaccinare, fie testul negativ, fie documentul ce confirmă prezența anticorpilor.

Dar Ala Tocarciuc, expertă internațională în sănătate publică, se arată sceptică.

„Riscul ca aceste prevederi să nu fie respectate este foarte mare. De la începutul pandemiei mesajele au fost contradictorii și inconsecvente. Nivelul de responsabilitate trebuie ridicat prin comunicare. Când aprobi interdicția de a intra în local fără certificat de vaccinare, trebuie să ai instrumente de control. Noi nu avem un sistem universal care să verifice aceste certificate”, a spus Ala Tocarciuc în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

De cealaltă parte, vicepreședintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, medicul Adrian Belîi, spune că nicio măsură anti-COVID-19 impusă de autorități nu va da roade, atât timp cât gradul de responsabilitate al cetățenilor va fi redus.

„Certificatul poate fi descărcat în telefon și asta simplifică purtarea acestui document. În plus, cu un cititor de coduri QR poți identifica persoana. Managerii HoReCa nu au aceleași posibilități tehnice ca și poliția, totuși există o barieră de siguranță. Este dureros, dar fiind în cod roșu, reacția trebuie să fie proporțională, în caz contrar, vom plăti cu decesul concetățenilor noștri. Chiar dacă va exista responsabilitate la alte nivele, ea nu va avea niciun efect dacă nu va exista responsabilitate personală”, a spus deputatul PAS Adrian Belîi.

Potrivit hotărârii CNESP, certificatul COVID-19 este, de astăzi, obligatoriu și pentru invitații la nunți, cumătrii și zile de naștere. La aceste evenimente vor putea participa cel mult 100 de persoane, în spații închise, sau 150 – în spații deschise.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 21:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Aug. 2026, 21:06 // Slider //  Ana Panaguța

Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, a declarat vineri seară, 21 august, în exclusivitate la Antena 3 CNN, că România are pregătit un set de măsuri împotriva Rusiei în eventualitatea unor incidente grave pe teritoriul României, cum a fost cel de la Galați, când o dronă s-a prăbușit peste un bloc și doi oameni au fost răniți.

Șefa diplomației românești a adăugat că, în acest moment, nu există indicii că Rusia a trimis intenționat drona marină neutralizată joi în zona platformei Neptun Deep. Totuși, ea a avertizat că riscurile la Marea Neagră cresc, dar România este pregătită să răspundă diplomatic și militar.

Oana Țoiu a declarat că incidentele din ultimele zile, din zona Mării Negre, confirmă faptul că decizia de a închide Consulatul Rusiei din Constanța, după ce o dronă rusească s-a prăbușit peste un bloc din Galați, a fost „necesară și corectă”.

Ministra Afacerilor Externe a adăugat că, în acest moment, România a stabilit un set de măsuri care se impun a fi luate împotriva Rusiei în eventualitatea unor incidente.

„Știți că noi am luat hotărârea de a închide Consulatul General al Federației Ruse din Constanța, se dovedește a fi o hotărâre nu doar necesară ci și corectă. Avem un set de măsuri pregătit, am discutat și cu președintele pe parcursul acestor zile. Dar evident, din păcate, volumul crescut de atacuri pe care Rusia îl are asupra Ucrainei se reflectă și în creșterea riscurilor de securitate pe teritoriul României și asta înseamnă că o să vedem o frecvență ridicată a resturilor de drone, radarele de la Apărare văd constant un volum mai ridicat foarte aproape de granițele noastre. Suntem pregătiți să răspundem atât militar și diplomatic pentru a ne apăra siguranța cetățenilor noștri pe teritoriul nostru”, a declarat Oana Țoiu la Antena 3 CNN.

Oana Țoiu a declarat că nu are în acest moment informații suplimentare cu privire la incidentul de ieri, când o dronă marină a fost neutralizată în zona platformei Neptun Deep. Ministra Afacerilor Externe a adăugat că nu există indicii că Rusia ar fi trimis drona maritimă acolo intenționat.

„Avem în acest moment datele de la nivelul avioanelor F-16 care au survolat zona respectivă și au neutralizat drona. Drona a avut o explozie controlată. Știm că nu este o dronă ucraineană și datorită faptului că în acest moment, față de incidentele anterioare, la nivelul ministerelor de Apărare un canal de comunicare direct cu răspunsuri instant privind datele pe care le are fiecare. Nu avem date privind o intenție din partea Federației Ruse, dar, așa cum a declarat și președintele Nicușor Dan, credem că Rusia trebuie să își asume responsabilitatea pentru riscurile de securitate ridicate la Marea Neagră”, a spus Oana Țoiu.

Șefa diplomației românești a adăugat că riscurile asupra porturilor de la Marea Neagră, inclusiv asupra Portului Constanța, din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ar putea duce la o majorare a prețului cerealelor.

„Când cresc riscurile asupra porturilor de la Marea Neagră și sunt diminuate exporturile de cereale acest lucru se resmte imediat în prețul cerealelor în Africa și Orientul Mijlociu. Monitorizăm și acest lucru. Deja în această săptămână a început să se vadă o creștere a prețurilor grânelor acolo pentru că a fost diminuat volumul de transport din porturile de la Marea Neagră și aici nu vorbesc doar de România, evident”, a spus Oana Țoiu.

Dronă marină, neutralizată în apropiere de Neptun Deep

O dronă marină, cu explozibil la bord, a ajuns joi în apropiere de platforma Neptun Deep. Drona a fost neutralizată de militarii EOD ai Armatei, după ce piloții F-16, care au tras trei rafale cu tunul de bord, nu au reușit să distrugă ținta complet.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat că drona nu este ucraineană.

„Ne-au răspuns un pic mai târziu, cu certitudine, confirmând că nu este vorba de o dronă de-a lor. S-a dublat certificarea când le-am trimis imaginile, au reconfirmat că nu e a Armatei Ucrainei”, a spus Miruță, la Antena 3 CNN.

După incident, NATO a declarat că este pregătită „să răspundă oricărei potenţiale ameninţări, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână”.

Incidentul din zona platformei Neptun Deep a venit după mai multe zile în care drone au încălcat spațiul aerian al României și s-au prăbușit în localități de lângă granița cu Ucraina. De asemenea, resturi de drone au fost descoperite pe mai multe plaje de la Marea Neagră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!