Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO Persoanele fără loc permanent de trai vor fi „urmărite”. Ce pune la cale Poliția Capitalei

20 Oct. 2021, 14:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
20 Oct. 2021, 14:59 // Societate //  Realitatea.md

În contextul începerii perioadei reci, Poliţia Capitalei a iniţiat acţiunile profilactice de identificare, depistare şi acordare a sprijinului necesar persoanelor fără loc permanent de trai.

„În vederea depistării locurilor de trai provizoriu a acestei categorii de persoane, au fost antrenaţi poliţişti în toate sectoarele Capitalei, care au efectuat razii de verificare a caselor părăsite, subsolurilor, fântânilor termice, încăperilor tehnice din blocuri locative și alte locuri unde se pot adăposti persoanele fără loc permanent de trai”.

Mai exact, ca urmare a măsurilor întreprinse au fost supuse verificării 171 locații, unde au fost depistate 144 de persoane fără adăpost.

„Fiind întrebaţi de către poliţişti, persoanele au declarat că n-au o locuinţă unde ar putea trăi, sau măcar un loc de muncă pentru a-şi asigura minimul de existenţă”.

În acest context, au fost acumulate toate datele de identitate în vederea sesizării instituţiilor de resort şi autorităţilor publice locale, pentru luare de atitudine conform competenţei prevăzute de legislaţia în vigoare.

Poliţia Capitalei va continua acțiunile date cu scopul de a preveni cazurile de hipotermie sau deces în rândurile oamenilor străzii, iar cetăţenii sunt rugați să informeze serviciile în domeniu, atunci când au observat persoane, înnoptând pe străzi sau alte locuri, unde sunt supuşi riscului.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 07:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
26 Oct. 2026, 07:55 // Slider //  Valentina Buza

O insulă mai puțin cunoscută, dar care oferă o experiență turistică interesantă, a început să atragă acum din ce în ce mai mulți turiști. Insula este complet lipsită de mașini, străzi asfaltate sau semnal la telefon, iar vizitatorii descoperă un loc în care timpul pare să fi stat în loc, scrie BBC.

Odinioară, insula Battle Harbour din Canada a fost un centru important al industriei pescuitului din Labrador. Acum însă, și-a găsit o nouă identitate: o destinație turistică izolată, unde viața modernă pare să fi rămas la mare distanță.

Deși nu se numără printre destinațiile populare de vacanță, insula pare să atragă acum din ce în ce mai mulți vizitatori dornici de o experiență neobișnuită.

Locul și-a reinventat povestea și îi invită pe turiști să descopere cum era viața acolo în urmă cu mai bine de un secol.

Drumul până la Battle Harbour este o aventură în sine. Mai întâi, turiștii trebuie să zboare până în Happy Valley-Goose Bay, pe continent, apoi parcurg cinci ore cu mașina pe autostrada Expedition 51°, care este înconjurată de păduri.

Din portul Mary’s Harbour, călătoria continuă cu mai mulți localnici care fac zilnic curse cu barca pentru turiști. Barca este însă atât de mică, încât, uneori, bagajele nu încap. Cei care ajung acolo descoperă însă un loc de poveste.

„Bine ați venit la Battle Harbour”, spune Peter Bull, directorul executiv al Battle Harbour Historic Trust, turiștilor care coboară din barcă.

Peter Bull, director executiv al Battle Harbour Historic Trust, contribuie la conservarea clădirilor istorice și a patrimoniului piscicol al insulei.

Un turist a povestit pentru BBC experiența pe care a trăit-o.

„Pe chei s-au adunat mai mulți localnici. Patru pescari care locuiesc pe această insulă izolată au mânecile suflecate și tranșează cod. În spatele lor, negustori îmbrăcați în costume elegante și alți pescari, unii purtând haine impermeabile, s-au așezat pentru o fotografie de grup în fața unei clădiri albe, cu detalii roșcate”, spune acesta.

Nu există serviciu de telefonie mobilă și există doar un punct comun de Wi-Fi.

„Acesta este sistemul de urgență – trebuie doar să apeși butonul ăsta”, spune proprietarul unei cabane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dacă apare vreo problemă noaptea, dacă te simți rău, te-ai rănit sau orice altceva, apasă pur și simplu butonul ăsta pătrat. Spune-le care e problema ta. Spune-le că stai la Merchant Building, pentru că vor trebui să știe la ce cabană să se ducă”, a mai adăugat el.

Cu casele sale din lemn restaurate, cu platformele de pescuit erodate de vreme unde odinioară se prelucrau capturile și cu cele 16 reședințe private de vară, Battle Harbour pare remarcabil de bine conservat.

Turistul spune că e uimit de faptul că a trecut mai bine de jumătate de secol de când nimeni nu a mai locuit acolo pe tot parcursul anului și chiar mai mult de când a fost capitala neoficială a Labradorului.

„E greu de crezut că această insulă minusculă a fost odată plină de pescari și negustori”, a mai povestit turistul.

Cazarea se face în cabane restaurate și în camere de hanuri istorice.

Oferte de vacanță de două nopți încep de la 995 de euro pentru două persoane, și includ cazarea, transferurile cu feribotul dus-întors, mesele și un tur istoric cu ghid. Taxele și bacșișurile se plătesc separat.

De asemenea, vizavi de Battle Harbour, insula Great Caribou oferă trasee de drumeție și priveliști panoramice asupra coastei stâncoase a Labradorului.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova