Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Maib – cea mai performantă bancă din Moldova în anul 2020 potrivit SeeNews

21 Oct. 2021, 13:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2021, 13:45 // Economie //  Realitatea.md

Maib este cea mai performantă bancă din Moldova, potrivit raportului anual al revistei internaționale SeeNews „TOP 100 SEE Cele mai mari companii din Europa de Sud-Est în anul 2020”, ediția a XIV-a. Banca ocupă locul 61 în clasament, urcând trei poziții comparativ cu anul 2019.

Rezultatul excelent a fost garantat de indicatorii financiari înregistrați de maib pe parcursul anului 2020 – active de 1,44 miliarde de euro și 25,5 milioane de euro profit net. Chiar și în contextul pandemiei COVID-19, care a afectat major afacerile la nivel mondial, maib a dat dovadă de o activitate stabilă, centrată pe experiența clienților, cu responsabilitate față de angajați și societate.

Nevena Krasteva, Editor-șef al revistei SeeNews:

„Pandemia ne-a determinat să ne schimbăm fundamental comportamentul. Ne-a făcut mai mobili, mai agili, prin aplicarea eficientă a digitalizării. Agilitatea și flexibilitatea sunt cuvintele care apar în fiecare articol din ediția a 14-a a SEE TOP 100, întotdeauna cot la cot cu digitalizarea. Un sector care a apărut ca un campion clar în 2020 este comerțul electronic, deoarece criza indusă de pandemie a accelerat o schimbare majoră existentă în obiceiurile consumatorilor. Noile opțiuni de finanțare extrem de flexibile, un acces rapid la o gamă largă de produse și o accelerare a dezvoltării inovațiilor sunt partea pozitivă a crizei”.

Clasamentul „TOP 100 Cele mai mari companii din Europa de Sud-Est”, ediția a XIV-a, cuprinde peste 200 de bănci din regiune, inclusiv sucursale şi subsidiare ale băncilor străine. Raportul se bazează pe informaţiile financiare privind activele totale şi profitul net pentru anul fiscal încheiat la 31 decembrie 2020, în comparație cu datele pentru anul 2019, din rapoartele anuale neconsolidate ale companiilor.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de 34% din împrumuturi și 31% din depozitele întregului sistem bancar. Rețeaua maib este formată din 145 de sucursale și agenții. Are cea mai des descărcată și cea mai bine cotată aplicație mobilă din segmentul bancar. Maib deserveşte peste 20% din populaţia Moldovei şi este printre cei mai mari angajatori din ţară. Obiectivele pe termen mediu ale maib includ 40% din cota de piaţă a împrumuturilor, 55% din plăţi, un raport cost-venit sub 45% şi rentabilitatea de peste 20% a capitalurilor proprii, care urmează să fie atinsă până în 2024. Din anul 2018, cel mai mare acţionar al băncii a devenit HEIM Partners Limited, o companie înregistrată în Marea Britanie, reprezentând consorţiul internaţional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Invalda INVL, un grup lider în gestionarea activelor în ţările baltice, şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa.

P. 

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
14 Aug. 2026, 16:41 // Slider //  Victoria Laur

Noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Natalia Voutova, își începe mandatul. Oficiala a avut o întrevedere cu ministrul de Externe Mihai Popșoi, cu această ocazie. 

Interlocutorii au trecut în revistă principalele rezultate ale cooperării dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, cu accent pe implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2025–2028, transmite diplomația de la Chișinău. Conform oficialilor, punerea în aplicare a prevederilor documentului contribuie la avansarea reformelor democratice și la realizarea obiectivelor asumate de țara noastră în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Consiliul Europei este un partener important al Republicii Moldova. Reformele pe care le realizăm împreună contribuie direct la consolidarea instituțiilor democratice și la avansarea parcursului nostru european. Contăm în continuare pe expertiza și sprijinul Consiliului Europei pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am asumat”, a declarat Mihai Popșoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Printre subiectele discutate s-a mai numărat cooperarea în domeniul statului de drept, protecției drepturilor omului și consolidării instituțiilor democratice, precum și perspectiva avansării Republicii Moldova către etapa de post-monitorizare în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Natalia Voutova a reiterat disponibilitatea Oficiului Consiliului Europei la Chișinău de a sprijini în continuare autoritățile în implementarea reformelor și a Planului de Acțiuni.