Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Îngrijorător! Petrolul ar putea ajunge la 120 de dolari până la sfârșitul lunii iunie 2022

03 Nov. 2021, 11:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2021, 11:36 // Actualitate //  Realitatea.md

Prognozele analistului pentru piețele de mărfuri la Bank of America, Francisco Blanch, arată că petrolul Brent va atinge 120 de dolari pe baril până la jumătatea anului viitor. Acest fapt se arată într-o notă de cercetare din 29 octombrie, precizează ECONOMICA.NET.

Motivul pentru prognoza BofA privind creșterea prețurilor este același care a determinat orice altă bancă să aibă o perspectivă de creștere a prețurilor mărfurilor – criza energetică globală, care a generat creșterea vertiginoasă a prețurilor țițeiului, cărbunelui, gazelor naturale și GNL, pe măsură ce diferența între prețurile cererii și ofertei scade. Acest lucru la rândul său, provoacă o substituire majoră a consumului de gaz cu cel de produse din petrol. Creșterea călătoriilor cu avionul contribuie de asemenea la avansul prețurilor.

Cu doar o lună în urmă, BofA prognoza că petrolul ar putea ajunge la 100 de dolari în următoarele șase luni și asta numai dacă ar fi urmat să avem o „iarnă foarte rece”. La acea vreme, acesta era de așteptat să fie cel mai important motor al piețelor globale de energie.

O lună mai târziu, însă BofA consideră că redresarea cererii globale de petrol va avea un ritm mai accelerat decât cel al ofertei în următorul an și jumătate, generând scăderea stocurilor și pregătind terenul pentru majorarea prețurilor petrolului.

Analizând recentele tulburări din sectorul energetic, BofA mai scrie că, în timp ce petrolul recuperează decalajele față de alți combustibili, avansul piețelor de produse petroliere a fost condus în mare parte de combustibilul pentru vapoare (bunker) și produse nafta începând cu ianuarie 2020 (Figura 4)

Având în vedere că pandemia de COVID-19 are un impact major asupra mobilității, produsele energetice rămase în urmă din punctul de vedere al prețului au fost: benzina, combustibilul pentru avioane și motorina, care de obicei erau liderii sezonului de vară și iarnă. Cu toate acestea, lucrurile au început să se schimbe în ultimele luni, cererea de benzină și produse distilate crescând (Figura 5) înainte de iarnă.

 

 

 

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!