Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Un nou șef la FISC. A fost anterior candidata Nataliei Gavrilița la funcția de ministră a Finanțelor

03 Nov. 2021, 15:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2021, 15:39 // Actualitate //  Realitatea.md

Serviciul Fiscal de Stat are un nou director. Este vorba de Rozalina Albu care a activat anterior în cadrul Secretariatului Președinției. Candidatura acesteia a fost aprobată de întreg Cabinetul de miniștri la ședința de astăzi.

„Doamna Rozalina Albu își va începe activitatea începând cu data de 4 noiembrie”, a declarat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi.

Realitatea.m precizează că Rozalina Albu este expertă în administrare, buget și consultanță financiară cu o experiență de peste 15 ani în sectorul public și privat. În 2019, a fost șefă de cabinet la Ministerul Finanțelor, iar în perioada 2008–2012 a condus Secția elaborarea bugetului și prognoze multianuale.

Are studii de masterat în comerț internațional și integrare europeană la Universitatea Antwerpen și studii universitare de licență în economie și finanțe.

Anterior, Rozalina Albu a fost și candidata pentru funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul propus de Natalia Gavrilița. Cabinetul de miniștri în frunte cu Natalia Gavrilița nu a trecut de votul Parlamentului, în condițiile în care nu a acumulat nici măcar un vot urma ședinței legislative în care a fost dezbătut programul de guvernare.

Amintim că Serghei Pușcuța a demisionat, pe 29 octombrie, din funcția de director al Serviciului Fiscal de Stat.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!