Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Militarii moldoveni vor participa în premieră la o operațiune de menținere a păcii în cadrul ONU

03 Nov. 2021, 16:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2021, 16:58 // Societate //  Realitatea.md

Începând cu luna august a anului viitor, un contingent format din 20 de militari din cadrul Armatei Naționale din Republica Moldova va participa în premieră la o operațiune de menținere a păcii în cadrul Forței interimare a Națiunilor Unite în Liban.

Militarii vor participa la această misiune în componența contingentului italian, ca rezultat al bunei cooperări avute în cadrul operațiunii de menținere a păcii KFOR din Kosovo și a negocierilor purtate cu misiunile internaționale, dar  și cu alți parteneri.

Inițiativa de detașare a militarilor Armatei Naționale în cadrul Forței interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) vine să susțină obiectivul de asigurare a păcii prin participarea în cadrul misiunilor internaționale, prevăzut în Programul de activitate al Guvernului „Moldova vremurilor bune”, dar și în contextul realizării prevederilor Legii, privind participarea Republicii Moldova la misiuni și operații internaționale.

Guvernul Republicii Moldova va întreprinde toate acțiunile organizatorice și va asigura condițiile necesare pentru militarii detașați. De menționat că, până în prezent, Armata Națională a participat în misiuni ONU de menținere a păcii doar cu observatori militari și ofițeri de stat major.

La misiunea UNIFIL participă circa 10 500 de militari din 45 de state ale lumii.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 15:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 15:01 // Slider //  Ana Panaguța

Fără paradele militare obișnuite, dar cu avertismente privind riscurile de securitate și promisiuni de investiții în apărare, România sărbătorește duminică, 25 octombrie, Ziua Armatei, scrie adevărul.ro.

Președintele Nicușor Dan a vorbit despre amenințările majore cu care se confruntă țara, în timp ce premierul Luca Niculescu a anunțat trei priorități pentru modernizarea și consolidarea Armatei Române. Ceremonii militare, survoluri de aeronave și retrageri cu torțe au loc în București și în principalele garnizoane din țară.

Discursul președintelui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a declarat, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană Borcea, că Armata este una dintre instituțiile în care românii au cea mai mare încredere, datorită valorilor pe care le reprezintă.

„Armata este o instituție simbol a României și, deloc întâmplător, instituția în care românii au cea mai mare încredere. Pentru că într-o lume marcată de incertitudini, Armata inspiră acele valori de care societatea are atâta nevoie – seriozitate, disciplină și datorie împlinită”, a afirmat șeful statului.

Președintele a transmis și un mesaj de încredere în capacitatea României de a construi un stat stabil și sigur, ancorat în valorile europene și protejat prin parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii și apartenența la NATO.

Nicușor Dan a subliniat că militarii români au un rol esențial în asigurarea securității naționale și că profesionalismul acestora, demonstrat în misiuni dificile, le-a adus aprecierea aliaților.

„Militarii noștri sunt profesioniști de elită, testați în misiuni grele, cu cariere și performanțe care au câștigat încrederea și admirația aliaților noștri”, a declarat președintele.

„Traversăm o perioadă marcată de riscuri majore. Dar trebuie să ținem cont de un lucru foarte important. Statele puternice nu doar supraviețuiesc crizelor, ci le transformă în oportunități. Dinamica globală actuală ne va întări rezistența la șocuri prin dezvoltarea unei economii moderne, prin investiții într-o apărare modernă”, a afirmat Nicușor Dan.

Discursul lui Luca Niculescu

Premierul Luca Niculescu a declarat că siguranța de care se bucură cetățenii în viața de zi cu zi se datorează și celor care își îndeplinesc misiunile de apărare, departe de familiile lor.

„În spatele acestei normalități se află însă oameni care veghează zi și noapte pentru ca noi să putem trăi în siguranță”, a declarat premierul, amintind de piloții militari, de militarii care supraveghează apele României, de forțele terestre și de specialiștii în apărare cibernetică, precum și de cei aflați în misiuni sub drapelul României, al NATO sau al Uniunii Europene.

Luca Niculescu a prezentat și cele trei direcții pe care Guvernul le consideră prioritare în domeniul Apărării: modernizarea Armatei Române, consolidarea alianțelor strategice și respectul față de militarii în activitate și veterani.

În privința modernizării, premierul a subliniat necesitatea unor investiții predictibile, a echipamentelor moderne și a unei pregătiri adaptate amenințărilor actuale. Totodată, acesta a afirmat că investițiile în apărare trebuie să contribuie și la dezvoltarea industriei românești, prin transfer de tehnologie, inovare și crearea de locuri de muncă.

Șeful Guvernului a reafirmat importanța apartenenței României la NATO și la Uniunea Europeană, precum și a parteneriatului strategic cu Statele Unite, pe care le-a descris drept fundamentul securității naționale. Potrivit premierului, România va continua să își asume rolul de aliat credibil și de factor de stabilitate pe flancul estic al NATO și la Marea Neagră.

O altă prioritate menționată de Luca Niculescu este asigurarea unor condiții demne pentru militari, a unor cariere bazate pe merit și competență și a sprijinului necesar pentru veterani. Premierul a subliniat că echipamentele performante nu pot înlocui profesionalismul și curajul oamenilor.

La finalul discursului, șeful Executivului a evidențiat valorile pe care le reprezintă Armata României și a adus un omagiu militarilor care și-au pierdut viața pentru țară, mulțumindu-le celor care continuă să o apere.

„România are în armata sa nu doar un scut de apărare, ci și una dintre instituțiile care întruchipează cel mai bine valori de care avem mare nevoie: curaj, solidaritate, datorie, patriotism. Avem datoria să fim la înălțimea sacrificiilor celor care au apărat România în trecut și a devotamentului celor care o apără astăzi”, a transmis premierul.

Ceremonii și survoluri de aeronave militare în București

Programul manifestărilor din Capitală include ceremonii de depunere de coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor, un concert și o retragere cu torțe.

Ziua Armatei Române, legată de eliberarea nordului Transilvaniei

Ziua Armatei României este marcată anual la 25 octombrie, dată stabilită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Sărbătoarea amintește de încheierea, la 25 octombrie 1944, a eliberării nordului Transilvaniei de sub ocupația trupelor germane și ungare.

Potrivit datelor istorice, peste 525.000 de militari români au participat la luptele desfășurate între 23 august și 25 octombrie 1944, aproximativ 58.000 dintre aceștia fiind uciși sau răniți. După eliberarea nordului Transilvaniei, Armata României a continuat operațiunile alături de Aliați, în Ungaria, Cehoslovacia și Austria, până la încheierea războiului în Europa.

Militarii români, implicați în misiuni internaționale

După 1990, Armata României a participat la numeroase misiuni internaționale pentru sprijinirea păcii și securității. Printre acestea se numără operațiunile din Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afganistan și Irak.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova