Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

29 august 2026

Veniți de mă luați! Cavcaliuc le-a trimis oamenilor legii din Moldova adresa sa din Marea Britanie. Are și solicitări

05 Nov. 2021, 11:33
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2021, 11:33 // Politica //  Realitatea.md

Fugarul Gheorghe Cavcaliuc, lider al Partidului Acasă Construim Europa (PACE), care este citat de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), pentru a fi audiat într-un nou dosar penal, informează astăzi că a trimis autorităților din Republica Moldova o scrisoare cu adresa sa din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a solicitat să fie remisă o comisie rogatorie internațională astfel încât să poată depune mărturii la locul aflării, adică să nu fie nevoit să vină în Moldova.

Cavcaliuc afirmă că a recurs la acest gest, pentru că nu are încredere în justiția din Republica Moldova, plus la toate „nu poate pleca din Marea Britanie, pentru că afacerile pe care le-a inițiat acolo nu i-ar permite”.

„Într-o cerere depusă astăzi de mine la PCCOCS prin intermediul avocatul meu, am arătat adresa de reședință în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, am vorbit despre activitatea mea profesională pe care o desfășor aici și care nu o pot abandona, precum și alte motive întemeiate de ce nu pot fi prezent astăzi la audieri în Republica Moldova. Totodată,  am cerut să fie remisă o comisie rogatorie internațională în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar aici voi depune mărturii pe cazurile date. Pentru că nu am încredere în justiția din Republica Moldova, voi face acest lucru cu deschidere în fața organelor de drept de aici, doar în fața unui procuror imparțial și independent al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, se arată în anunțul lui Cavcaliuc.

Amintim că, în data de 7 octombrie, magistrații de la Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) au dispus aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința a 6 foști angajați ai fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI. Aceștia sunt învinuiți de activitate ilegală în interesul organizației criminale „Plahotniuc”. Mai exact, aceștia au înscenat un viol, ceea ce a dus la condamnarea unei persoane nevinovate.

Anterior însă, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), la data de 5 octombrie, au fost audiați și reținuți șase foști angajați ai fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații pentru înscenarea unui viol, care a rezultat în condamnarea unei persoane nevinovate.

Potrivit procurorilor, cei șase foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au aderat la organizația criminală condusă de Vladimir Plahotniuc, recunoscut vinovat, prin Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului, de control ilegal şi anticonstituțional exercitat asupra instituțiilor publice.

Astfel, în 2018, aceștia și-au folosit situația de serviciu și au înscenat infracțiunea de comitere a violului de către un cetățean. În acest scop, pe lângă abuz de serviciu, aceștia au comis și încălcarea inviolabilității vieții personale, au organizat depunerea de către așa-zisa „victimă” a plângerii false și au determinat-o să facă declarații mincinoase.

Prin urmare, au fost prejudiciate nu doar drepturile cetățeanului vizat, ci și imaginea instituției Poliției în fața societății, ceea ce reduce din importanța și valoarea activității polițienești veritabile.

Potrivit legii, aceste capete de acuzare sunt pasibile de pedepse penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 8 ani. De asemenea, legea prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Concomitent, în asemenea cazuri, se purcede și la investigarea acțiunilor persoanei care a făcut denunț și/sau declarații false, fapt aplicabil și în această speță.

Reținerile și cele 10 percheziții pe dosar au avut loc cu sprijinul angajaților Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI și Serviciului de Informații și Securitate.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange