Claudia Cardinale, una dintre cele mai mari actrițe ale cinematografiei italiene și europene, s-a stins din viață marți, la vârsta de 87 de ani, în regiunea Parisului.
Claude Joséphine Rose Cardinale s-a născut pe 15 aprilie 1938, la Tunis, într-o familie de origine siciliană, tatăl din Isola delle Femmine, iar mama din Trapani. Drumul său spre cinema a început întâmplător. La doar 16 ani a avut o scurtă apariție într-un film cu Omar Sharif, dar adevărata cotitură a venit după ce a fost aleasă „Cea mai frumoasă italiană din Tunis”, la un concurs de frumusețe organizat chiar de mama sa. Premiul a fost o călătorie la Festivalul de Film de la Veneția, în 1957.
„Am ajuns acolo cu haine africane, pe plajă aveam bikini – care aici nu se purtau încă. Fotografi nu conteneau să facă poze, iar eu repetam că nu vreau să fac filme. La întoarcere, revista Epoca titra: «Fata care refuză să facă cinema»”, își amintea actrița. La Veneția a văzut însă Le notti bianche de Luchino Visconti, primul film pe marele ecran care i-a trezit pasiunea pentru cinematografie.
Considerată muză a unor regizori precum Luchino Visconti și Federico Fellini, Claudia Cardinale a traversat istoria filmului italian și european, devenind simbol al epocii de aur a cinematografiei.
A rămas memorabilă în rolul Angelicăi din Il Gattopardo (1963) și în ipostaza fostei prostituate curajoase din C’era una volta il West (A fost odată în Vest, 1968), regizat de Sergio Leone. De asemenea, a jucat în capodopere precum Rocco și frații săi și a împărțit ecranul cu mari actori ai secolului XX: Burt Lancaster, Alain Delon, Henri Fonda, Jean-Paul Belmondo sau Marcello Mastroianni.
„Ne lasă moștenirea unei femei libere și inspirate atât în parcursul său de femeie, cât și de artistă”, a declarat agentul său, Laurent Savry, într-un mesaj transmis agenției AFP, potrivit Agepres.
Claudia Cardinale rămâne în memoria publicului ca una dintre cele mai strălucitoare și independente figuri ale cinemaului mondial, o actriță care a marcat ireversibil istoria filmului.
Jurnalistul român Alex Craiu, declarat indezirabil de regimul de la Tiraspol, a relatat pentru Realitatea despre măsură care i s-a aplicat. El a relatat că anterior a fost de două ori în regiunea transnistreană.
Prima vizită a avut loc în 2022. Craiu a povestit că atunci a mers într-o călătorie privată și se afla într-o zonă din apropierea frontierei, unde a făcut fotografii. Deși a șters imaginile, a fost dus la sediul așa-numitei securități de la Tiraspol, unde i s-a verificat telefonul și au fost desfășurate audieri.
„Nu am avut acces la telefonul meu, ei au avut codul și sigur că au încercat să caute orice dovezi că eu aș fi spion. Pentru că nu au existat niciun fel de dovezi în acel sens, nu am fost sancționat. Nu am fost interzis atunci. Și am fost liber să plec”, își amintește jurnalistul.
În 2025, Alex Craiu a mers la Tiraspol și a realizat un material despre regiunea transnistreană. Jurnalistul consideră că interdicția a fost aplicată anume din cauza acelui interviu, în care a comparat zona separatistă a Moldovei cu Donbasul.
„Lucram pentru publicația Veridica și deja cu materialul pe care l-am făcut, evident am început să devin inconfortabil, pentru că ceea ce am prezentat eu în material nu se alinea cu propaganda de la Tiraspol. În mod clar, există pentru mine o linie directă între materialul pe care l-am pus și decizia lor de a mă interzice și de a mă declara persoana non grata în Transnistria. Noi materialul l-am publicat pe data de 28 aprilie, iar decizia de a-mi interzice șederea sau intrarea în Transnistria a intrat în vigoare din 19 mai 2025, la exact 3 săptămâni după ce am pus noi materialul”, afirmă Alex Craiu.
Pe 29 octombrie 2026, el a încercat să meargă din nou în Transnistria, unde urma să realizeze un interviu cu directoarea unei școli cu predare în română. La punctul de trecere de la Dubăsari, după ce au fost verificate actele, automobilul a fost tras pe dreapta. La scurt timp, funcționarii i-au înaintat foaia cu decizia, în limba rusă, și i-au cerut să o semneze. Actele au fost restituite după ce mașina jurnalistului a fost întoarsă.
„Mi s-a spus să trag mașina pe dreapta, în refugiu, pentru că trebuie să fiu verificat. După aproximativ o jumătate de oră, a venit cineva care nu prea vorbea limba română. Eu, nefiind vorbitor fluent de limba rusă, înțeleg doar în nivel bazal. Totuși, cu o dificultate, am reușit să mă înțeleg cu persoana respectivă, care mi-a dat să semnez o hârtie în limba rusă, fără traducere în română. Eu am pus, până la urmă, niște întrebări. Credeam că e o nouă procedură, atunci când intri în Transnistria. Mi-a spus că mi se va explica de îndată ce se întâmplă și, după o jumătate de oră de așteptat, mi s-a spus că acea hârtie pe care am semnat-o deja era o decizie de a nu mi permite intrarea în Transnistria. Și ofițerul de acolo m-a întrebat: Ce ați făcut? La care eu am răspuns: Dumneavoastră să-mi spuneți ce am făcut, pentru că ar trebui să existe un motiv pentru interzicerea mea”, afirmă jurnalistul.
Din spusele lui Alex Craiu, ofițerii de la punctul de control i-au sugerat să apeleze la pretinsa securitate de la Tiraspol, pentru informații despre motivele interdicției. La numerele de telefon indicate pe site-ul așa-numite autorități, însă, nu a reușit să facă legătura cu responsabilii din stânga Nistrului.
Jurnalistul a mers pe cont propriu în stânga Nistrului, fără să dețină acreditare. Alex Craiu afirmă că, în timpul vizitelor anterioare în stânga Nistrului, a simțit că este dificil să abordeze subiecte controversate în discuții cu populația locală. În opinia sa, Transnistria a fost de-a lungul timpului doar un instrument al Rusiei pe care îl folosea drept o pârghie pentru a influența Moldova, însă ajutorul real în situații de criză pentru tot de la Chișinău vine.
„Oamenii sunt mai deschiși dacă ești jurnalist, vlogger, mai ales străin,să-ți spună despre cât de frumos este un vechi oraș sovietic,care este istoria statuii lui Lenin,care stă mândră acolo, în fiecare localitate mică. Sunt mai mult decât deschiși să-ți vorbească despre asta,dar când vine vorba de un subiect mai real,care se duce cumva mai în profunzimea problemelor sociale,cu care în mod clar se confruntă. Oamenii preferă să le ascundă.De asta e imposibil să faci jurnalism clasic în care iei pe cineva,pentru că chiar dacă oamenii înțeleg problemele cu care se confruntă,sigur că nimeni nu vrea să se trezească cu echivalentul KGB-ului la ușa a doua ziși să te întrebe de ce ai dat interviul acelui jurnalist,că ăla este un agent străin”, afirmă corespondentul.
Alex Craiu a primit pe 29 octombrie 2026 interdicția de a intra în regiunea transnistreană. Măsura a fost aplicată pentru trei ani. Biroul Politici pentru Reintegrare a condamnat cazul într-o reacție transmisă redacției Realitatea și a precizat că va continua să ceară, în cadrul dialogului cu Tiraspolului, accesul liber al presei în regiunea transnistreană.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.