Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

A vrut să bage o persoană nevinovată după gratii. Un procuror, condamnat la cinci ani de detenție

21 Ian. 2026, 10:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
21 Ian. 2026, 10:16 // Societate //  Cătălina Boico

Un procuror anticorupție din cadrul Oficiului Sud, suspendat în prezent din funcție, care a exercitat timp de o lună și funcția de șef interimar al Procuraturii raionului Cahul, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate și pentru amestec în înfăptuirea justiției, fapte comise în două episoade.

Totodată, instanța l-a privat de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pe un termen de cinci ani. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), în luna decembrie 2025, inculpatul i-a solicitat șefului Serviciului investigații fraude economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Cantemir să înceteze un proces contravențional inițiat în urma unui control efectuat la o stație PECO din oraș, vizând prevenirea utilizării echipamentelor electronice neautorizate la panourile coloanelor de distribuție a carburanților.

„După refuzul categoric al polițistului de a înceta procedura contravențională, procurorul a inițiat o cauză penală împotriva acestuia, invocând pretinsa depășire a atribuțiilor de serviciu, pe motiv că ar fi efectuat cercetarea la fața locului fără consimțământul proprietarului și fără autorizația instanței de judecată, fapt ce ar fi cauzat daune în proporții considerabile stației PECO, în sumă de 4827,05 lei, ca urmare a presupusei punere în dificultate a activității de antreprenoriat a acestei entități.

Dosarul a fost expediat în instanță, însă persoana a fost achitată de toate instanțele naționale, fiind menționat de către instanță că polițistul a întreprins acțiuni în limitele atribuțiilor funcționale și Codului contravențional.

Tot el, urmărind scopul împiedicării examinării multilaterale, complete și obiective a unei cauze penale aflate pe rolul Judecătoriei Cahul, ar fi întreprins acțiuni de înlăturare a avocatului ales prin contract de către inculpatul din acea cauză. Aceste acțiuni urmau să fie materializate prin denigrarea imaginii avocatului, inclusiv prin intentarea unei cauze penale pe numele acestuia”, transmite PA.

De asemenea, procurorul i-ar fi propus inculpatului ce figura în acea cauză penală, o sumă de bani pe care ultimul la rândul său să o ofere avocatului, sugerând că acțiunile date vor fi documentate, iar în schimbul cooperării, procurorul urma să intervină pentru ca inculpatul respectiv să nu fie tras la răspundere penală în cauza de pe rolul instanței.

Într-un alt episod, activând în calitate de procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Cahul, inculpatul, l-ar fi invitat pe șeful-adjunct interimar al Sectorului Poliției de Frontieră Gotești și, sub pretextul existenței unei cauze penale aflate în gestiunea procuraturii privind factori de decizie din cadrul aceleiași direcții, i-ar fi înmânat un dispozitiv de înregistrare audio.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Acesta urma să înregistreze discuții cu o persoană investigată, ce deținea funcția de colaborator al poliției, provocând-o la comiterea activităților criminale. În schimb, procurorul i-ar fi promis că pentru faptele date, va interveni pe lângă conducerea MAI pentru a-l promova în funcție. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile de la pronunțare”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 10:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2026, 10:01 // Societate //  Realitatea.md

Primăria Municipiului Chișinău și Centrul Municipal de Tineret îndeamnă toți tinerii activi, liderii de comunitate și organizațiile din capitală să își depună dosarele de participare până la data de 17 noiembrie 2026, ora 23:59.

Acest festival nu este doar o competiție, ci o recunoaștere publică a celor care își dedică timpul și entuziasmul de a transforma Chișinăul într-un oraș mai bun. Pentru a susține și a motiva această forță a schimbării, municipalitatea a pregătit un fond generos de premiere, oferind recompense financiare substanțiale, cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.

Aplicațiile sunt deschise pentru patru mari categorii de participanți:

  • Voluntari și voluntare care s-au remarcat în domeniile educație, cultură, sport sau asistență socială (premii de câte 25.000 lei)
  • Coordonatori de voluntari care au reușit să inspire și să ghideze echipe mari (premii de până la 25.000 lei)
  • Proiecte remarcabile de voluntariat implementate pe parcursul acestui an (premii de câte 10.000 lei)
  • Structuri active, printre care grupuri de inițiativă, instituții publice și organizații necomerciale de tineret (premii de până la 30.000 lei)

Cum se face înscrierea?

Toți cei care au generat un impact pozitiv în acest an trebuie să acceseze platforma oficială e-tineret.md, unde sunt disponibile Regulamentul festivalului și formularele de aplicare specifice fiecărei categorii. Dosarul completat urmează a fi expediat în format electronic conform instrucțiunilor de pe site.

Ceremonia oficială de premiere – Gala Voluntarilor – se va desfășura în mod tradițional pe data de 5 decembrie 2026, cu prilejul Zilei Internaționale a Voluntarilor, în cadrul căreia vor fi anunțați și premiați autorii celor mai frumoase povești de succes, momente de dăruire și rezultate remarcabile.

Pentru mai multe detalii despre criteriile de selecție și regulament, accesați site-ul e-tineret.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!