Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi examenul la matematică

05 Iun. 2025, 08:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2025, 08:42 // Societate //  Realitatea.md

Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi, 5 iunie, proba la matematică. La examen participă peste 32 de mii de candidați. În acest an, pentru prima dată testele de la examenele naționale de absolvire a gimnaziului vor fi verificate centralizat, în centre republicane de evaluare.

Examenele încep la ora 9:00, iar accesul în sala de examinare este permis doar pe baza unui act de identitate.

Primul examen a fost suțin pe data de 2 iunie, la Istoria românilor și universală. Pe 9 iunie, elevii din clasa a IX-a vor susține examenul la Limba de instruire. Pentru elevii alolingvi, pe 12 iunie, va fi desfășurat examenul la Limba și literatura română.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comisia Națională de Examene a aprobat cinci Comisii republicane de evaluare pentru examenele de absolvire a gimnaziului, cu un număr de circa 330 de profesori evaluatori. Pe data de 24 iunie, în instituțiile de învățământ, vor fi afișate rezultatele din sesiunea de bază.

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 09:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 09:00 // Slider //  Ana Panaguța

Cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați astăzi, 15 noiembrie, la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară și Guvernatorul (Bașcanul) autonomiei. Cele 67 de secții de votare vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00, iar la scrutin sunt așteptați peste 129 de mii de alegători.

Pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară a Găgăuziei candidează 132 de persoane: 42 desemnate de partide politice și 90 independente. Dintre acestea, 22 sunt femei și 110 sunt bărbați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat.

Pentru funcția de Bașcan s-au înscris în cursă opt candidați, dintre care trei sunt susținuți de partide politice, iar cinci sunt independenți. În competiție sunt șapte bărbați și o femeie.

Pentru cele două scrutine au fost tipărite 258.780 de buletine de vot, câte 129.390 pentru fiecare scrutin. Acestea sunt disponibile în trei limbi: română, rusă și găgăuză.

Procesul electoral va fi monitorizat de 149 de observatori naționali, din partea a cinci organizații neguvernamentale, și de 83 de observatori internaționali, reprezentând 14 misiuni diplomatice și două organizații internaționale.

Comisia Electorală Centrală anunță că prezența la vot în toate cele 35 de circumscripții va putea fi urmărită în timp real. Datele despre participarea alegătorilor și desfășurarea scrutinului vor fi publicate pe paginile oficiale ale CEC și ale Consiliului Electoral Central al Găgăuziei.

Informații suplimentare despre organizarea alegerilor pot fi consultate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, cec.md, la rubrica „Alegeri regionale din 15.11.2026”, precum și pe pagina Consiliului Electoral Central al Găgăuziei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!