Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Academicienii bat alarma: Știința în R Moldova e într-o situație catastrofală

14 Mai 2021, 21:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Mai 2021, 21:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Membrii Academiei de Științe bat alarma asupra faptului că știința din țara noastră se află într-o stare catastrofală. Despre acest lucru s-a vorbit astăzi, 14 mai, în cadrul Sesiunii a VIII-a a Adunării Generale a AȘM, informează Realitatea.md.

Potrivit academicienilor, principalele provocări ale oamenilor de știință ține de modesta finanțare, lipsa de echipamente sau spații adecvate, dar și altele. Președintele AȘM, Ion Tighineanu, și-a exprimat doleanța de schimbare a atitudinii guvernanților față de cercetare și inovare. „Eu sunt optimist și rămân la ideea că într-un final, cei care ne guvernează vor înțelege importanța și rolul științei în țară și ne vor susține, inclusiv, în procesul de restituire a institutelor Academiei de Științe, cum ar fi și firesc, de fapt”, a spus președintele AȘM.

Academicianul Teodor Furdui a apreciat situația în care se află știința, pe care a numit-o catastrofală. El a ridicat o serie de probleme stringente, cu care se confruntă actualmente știința și cercetarea, exprimând indignarea vizavi de indiferența guvernării, dar și a unor membri ai Academiei față de situația în care s-a pomenit știința, în rezultatul reformei care s-a soldat cu retragerea institutelor de cercetare de la Academia de Științe, fie din cauza indiferenței manifestată chiar din interiorul AȘM. Savantul a exprimat regretul și consideră o nedreptate și faptul că nu a fost susținut în demersul său de a menține școala științifică în domeniul fiziologiei și sănătății umane, pe care a creat-o, argumentând  și o noua știință – sanocreatologia.

Prezentă la adunare, consiliera președintelui Republicii Moldova, Liliana Nicolăescu-Onofrei, a menționat că performanța țării noastre va depinde de reușitele în cercetare și inovare.  „Cred că acestea țin nu numai de cadrul legal și de implementare, nu numai de finanțarea domeniului, ci și de foarte multă grijă, și nu doar pentru că suntem cu toții într-o situație socio-economică în care suntem, dar de principiu, de foarte multă grijă pentru corectitudinea cheltuirii banului public și, bineînțeles, cheltuirea acestui ban, nu doar în domeniul cercetării și inovării, dar peste tot, în baza performanțelor reale și a contribuției la ceea ce înseamnă rezolvarea întregului complex  de provocări, de probleme cu care ne confruntăm noi ca societate”, a subliniat Liliana Nicolăescu-Onofrei.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 15:51 // Slider //  Daniela Baranovschi

Ungaria a blocat din nou avansarea Ucrainei în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, refuzând să aprobe rezultatele evaluării pentru ultimele două clustere de negociere, care nu au fost încă deschise. Decizia, luată pe 27 octombrie, afectează și parcursul european al Republicii Moldova, întrucât statele membre nu au susținut până acum separarea celor două țări în procesul de aderare, potrivit Euromaidan Press, care citează European Pravda.

Ungaria a refuzat din nou, pe 27 octombrie, să aprobe rezultatele procesului de evaluare pentru clusterele 4 și 5, ultimele două grupuri de capitole din negocierile de aderare a Ucrainei la UE care nu au fost încă deschise, în cadrul unei reuniuni a grupului de lucru pentru extindere al Consiliului UE, desfășurată la Bruxelles. A fost al doilea refuz al Budapestei într-o săptămână, transmite Antena3CNN.

Ucraina urmărește să adere la UE în timp ce luptă împotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, iar timp de mai mulți ani, parcursul său a fost blocat de veto-urile Ungariei conduse de Viktor Orbán. Orbán a pierdut puterea în aprilie, în fața lui Péter Magyar, care a promis să readucă Ungaria în Europa. Acum, guvernul acestuia este cel care blochează ultimele două clustere.

Unul dintre diplomați a declarat că „poziția Ungariei nu s-a schimbat”. Irlanda, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, știa dinainte că Budapesta nu își va schimba poziția, dar a inclus totuși subiectul pe ordinea de zi. Un alt diplomat a descris repetarea votului drept o mișcare politică menită să sporească presiunea asupra Ungariei, nu o încercare reală de a obține un vot favorabil.

Argumentele Ungariei nu au fost făcute publice pe 20 octombrie, când aceasta a blocat pentru prima dată demersul. Clusterul 4 acoperă transporturile, energia, rețelele transeuropene, mediul și clima. Clusterul 5 vizează agricultura, pescuitul, politica regională și normele bugetare.

La începutul acestei luni, parlamentul Ucrainei a adoptat legea privind școlarizarea în limbile minorităților, pe care Budapesta o ceruse, iar UE a deschis clusterele 2 și 3 pe 13 octombrie. Guvernul lui Magyar și-a condiționat sprijinul de îndeplinirea de către Kiev a 11 cerințe privind drepturile minorității maghiare.

Pe 16 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a avut prima sa întâlnire bilaterală cu Magyar la Bruxelles și i-a mulțumit pentru deschiderea celor două clustere. El a adăugat că se lucra la deschiderea celorlalte două până la sfârșitul anului, a transmis biroul său. Zece zile mai târziu, Zelenski a explicat de ce este important acest calendar.

„Este foarte important ca ultimele două clustere de negociere pentru Ucraina să fie deschise până la sfârșitul acestui an și ca, în timpul președinției lituaniene, să putem deja închide capitole de negociere”, a scris el.

Lituania va prelua președinția Consiliului UE în ianuarie.

Următoarele decizii ale Budapestei ar putea stabili și dacă Ucraina și Republica Moldova vor continua să avanseze împreună în procesul de aderare.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat despre deschiderea ultimelor două clustere ale țării sale cu Magyar, în timpul unei vizite la Budapesta săptămâna trecută. În iulie, Ungaria se oferise deja să permită Republicii Moldova să avanseze separat, fără Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!