Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Accident fatal în Chișinău. O femeie a murit pe loc, după ce a fost lovită de un troleibuz

31 Mai 2025, 14:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Mai 2025, 14:59 // Actualitate //  Realitatea.md

O femeie de 63 de ani a murit pe loc, sâmbătă, 31 mai, după ce a fost lovită de un troleibuz în timp ce traversa strada neregulamentar. Totul s-a întâmplat în sectorul Botanica al capitalei. La volanul unității de transport se afla, potrivit Poliției, un tânăr de 23 de ani.

„Cu regret, Î. M. „Regia Transport Electric” aduce la cunoștință despre un tragic accident, care a avut loc astăzi în sectorul Botanica, pe bd. Decebal. Accidentul s-a soldat cu decesul unui pieton, care ar fi traversat strada neregulamentar, în fugă.

Conducătorul troleibuzului nu are înregistrate alte abateri sau încălcări la locul de muncă”, comunică RTEC.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În urmă cu doi ani, la Ciocana, o fată de 12 ani a fost accidentată mortal de un troleibuz. În acel caz, copila traversa strada regulamentar. Femeia care conducea troleibuzul a fost condamnată la patru ani de închisoare.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!