Un bărbat de 51 de ani a murit pe loc după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea, într-un accident produs pe 16 octombrie, pe strada Grigore Vieru din municipiul Hîncești.
Potrivit poliției, acesta se afla la ghidonul unei motociclete de model „KAYO”, fără număr de înmatriculare, când a derapat și a ajuns într-un canal de scurgere a apei pluviale. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul.
Cadavrul a fost transportat la expertiza medico-legală, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

