Un accident grav s-a produs astăzi, 17 noiembrie, pe centura de ocolire a municipiului Bălți. Două echipe de salvatori au intervenit pentru a descarcera o persoană prinsă într-un automobil.
Impactul s-a produs între două autoturisme.
„În urma accidentului, un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost extras de angajații Inspectoratului din interiorul autovehiculului implicat. Acesta a suferit diverse traumatisme și în stare conștientă a fost preluat de medici la spitalul raional pentru îngrijiri suplimentare. Circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

