Un accident rutier s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 27 octombrie, la ora 00:28, pe strada Trandafirilor din municipiul Chișinău. Două autoturisme – un Citroen și un BMW – au fost implicate în coliziune.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar șoferii au scăpat doar cu o sperietură zdravănă și pagube materiale.
Potrivit Poliției, cauzele producerii accidentului urmează a fi stabilite în urma investigațiilor.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, susține că întrebările adresate unei judecătoare de către un membru al Comisiei de Vetting, în legătură cu o inimioară pusă la o postare publicată de un avocat pe rețelele sociale, au avut drept scop clarificarea relației dintre cei doi. Potrivit lui Caraman, discuțiile din cadrul interviului de evaluare au fost ulterior prezentate distorsionat în spațiul public.
„Cu referire la like-urile puse pe rețelele de socializare de către un judecător, discuțiile intenționat în mediul online au fost distorsionate. Am văzut integral acel interviu. Întrebările adresate de comisia de vetting vizau o pretinsă relație apropiată între acel judecător și avocatul la postarea căruia a pus inimioară”, a declarat președintele CSM, Sergiu Caraman, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
Potrivit lui Sergiu Caraman, relația dintre judecătoare și avocat este una de naș-fin. În acest context, întrebările adresate de membrul Comisiei de Vetting au urmărit să stabilească dacă apropierea dintre cei doi ar fi putut genera un eventual conflict de interese.
„Ulterior, relațiile lor au devenit și mai apropiate. E vorba despre o relație naș-fin. Prin întrebările adresate comisia voia să identifice dacă nu cumva acel avocat, venind în proces de judecată în fața acelui judecător, era o persoană apropiată judecătorului. Într-un final, judecătorul a promovat vetting-ul”, a punctat Sergiu Caraman.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.