Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Actele necesare pentru a vota în turul doi al alegerilor prezidențiale, de pe 3 noiembrie

03 Nov. 2024, 08:30
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Vlada Ciorici
03 Nov. 2024, 08:30 // Alegeri //  Vlada Ciorici

Pe 3 noimbrie curent, cetățenii Republicii Moldova vor participa la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. La secțiile de votare, alegătorii trebuie să prezinte următoarele documente: buletinul de identitate împreună cu fișa de însoțire, un buletin de identitate provizoriu sau pașaportul, chiar dacă acesta este expirat. Informațiile au fost transmise de Comisia Electorală Centrală (CEC).

„Pentru studenții și elevii cu drept de vot: Dacă studiezi într-o localitate unde nu ai înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară, poți vota la orice secție din acea localitate. Ai nevoie de actul de identitate și carnetul de student sau elev eliberat de către instituția de învățământ din localitatea respectivă”, menționează reprezentanții autorității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, din 3 noiembrie, în secțiile de votare din țară au fost distribuite 2 819 996 de buletine de vot.

Peste 2,8 milioane de buletine vor fi distribuite în secțiile de votare din țară, pentru al doilea tur al alegerilor

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Valentina Buza

Două poduri de pe drumul național R13, situate în raioanele Sîngerei și Florești, vor fi supuse unei expertize tehnice pentru evaluarea stării și siguranței acestora. Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de expertiză.

Primul pod traversează râul Cubolta și se află la kilometrul 14,640 al traseului R13, în apropierea localității Mărășești, raionul Sîngerei. Cel de-al doilea traversează râul Căinar și este amplasat la kilometrul 23,327, în apropierea satului Gura Căinarului, raionul Florești.

Experții vor evalua starea tehnică a construcțiilor, capacitatea portantă și siguranța acestora în exploatare. Totodată, vor identifica soluțiile necesare pentru repararea, reabilitarea sau, dacă va fi cazul, reconstrucția podurilor.

Lucrările de expertiză vor include inspectarea elementelor structurale, investigații topografice și geodezice, studii hidrologice și hidraulice, precum și evaluarea riscurilor provocate de inundații și de eroziunea albiilor râurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 13 noiembrie 2026, ora 10:00. Valoarea estimativă totală a contractului este de 329 488,00 lei, fără TVA, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.