Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Acum la Orange poți achita biletul în transportul public prin aplicația My Orange

28 Mart. 2024, 13:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
28 Mart. 2024, 13:57 // Societate //  Realitatea.md

Odată cu lansarea serviciului Bilet electronic de la Orange, experiența călătoriilor cu transportul public din Chișinău și Bălți devine mai comodă și plăcută. Noul sistem de plată permite clienților Orange să achite călătoriile în troleibuze și autobuze, folosind numărul lor mobil, fără costuri suplimentare sau comisioane.

Clienții pot achita biletul de călătorie cu numărul mobil Orange prin 2 metode:

  1. În aplicația My Orange utilizatorul accesează meniul „Achită online”, apoi „Bilete transport public”. Alege orașul și transportul, introduce numărul de bord al autobuzului sau troleibuzului în care se află și numărul de bilete.
  2. Prin SMS achitarea e posibilă atât prin scanarea codului QR de pe stickerul din transport, care generează automat un SMS precompletat, cât și prin inițierea unui SMS nou, în care clientul va introduce manual informațiile de pe sticker.

În scurt timp de la achitarea biletului de călătorie prin una din modalitățile enumerate mai sus, sistemul va genera un Bilet electronic. Utilizatorii îl vor prezenta taxatorului drept dovadă a achitării călătoriei.

Biletul electronic are aceeași valoare ca și biletul de călătorie pe suport de hârtie și este valabil timp de o oră din momentul achitării. Prețul pentru un Bilet electronic în transportul public ales este identic cu prețul standard al unui bilet de călătorie obișnuit.

Care sunt avantajele Biletului electronic:

  • Plata comodă, fără comisioane sau taxe ascunse.
  • Achitarea biletului de călătorie fără cash, ușor și rapid, fără riscul de a pierde biletul.
  • Posibilitatea pentru taxatori de a verifica autenticitatea biletului și siguranța că deplasarea cu transportul public este achitată corespunzător.

Orange – operator responsabil și prietenos mediului

Odată cu lansarea Biletului electronic, Orange Moldova mai face un pas în dezvoltarea unei afaceri prietenoase mediului, prin reducerea consumului de resurse naturale. Printre cele mai importante acțiuni ale Orange Moldova în acest scop sunt: bonul fiscal digital, factura fiscală electronică, comercializarea smartphone-urilor recondiționate, cartela digitală eSIM, colectarea telefoanelor uzate, vânzarea accesoriilor eco-friendly, digitalizarea condițiilor contractuale (accesibile prin QR cod) și altele. Investițiile în transformarea noilor tehnologii în servicii utile și accesibile pentru clienții plasează compania printre liderii în inovații.

Mai multe detalii despre serviciul Bilet electronic de la Orange pot fi găsite pe www.orange.md/bilet-electronic

Despre Orange Moldova:

Orange Moldova este parte din Grupul Orange, unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din lume, cu peste 298 milioane de clienți în 26 de țări.

Orange este cel mai mare operator din Moldova care oferă servicii voce și date mobile, Internet prin fibră și servicii TV, toate sub același brand. În prezent, peste 2,6 milioane de clienți sunt conectați la rețeaua și serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 1450 de angajați. Orange Moldova deține cea mai performantă rețea 4G, dar și 2 premiere mondiale: HD Voice și HD Voice International. Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări.

Recunoscut drept un lider în inovații, Orange deține unul dintre cele mai mari hub-uri IT din țară – Orange Systems, care este al doilea angajator pe piața de tehnologii informaționale din Moldova. În mai 2023, compania a inaugurat Orange Digital Center, un hub de învățare pe parcursul vieții, unde fiecare poate dobândi competențele digitale și antreprenoriale necesare unui viitor tehnologizat.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.md

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 17:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Primarul Capitalei, Ion Ceban, spune că Primăria Chișinău trebuie să clarifice mai întâi cine va beneficia de compensațiile acordate de Guvern, înainte de a decide cum va oferi ajutor financiar suplimentar pentru plata încălzirii. Edilul susține că municipalitatea trebuie să evite situațiile în care unii locuitori primesc sprijin atât din partea Guvernului, cât și din partea Primăriei, în timp ce alții nu beneficiază de niciun ajutor.

Declarațiile au fost făcute după ce socialiștii din Consiliul Municipal Chișinău au cerut Primăriei să lanseze programul de ajutor pentru locuitorii care nu își pot achita facturile la încălzire. Pentru acest program ar fi fost prevăzute 80 de milioane de lei în bugetul municipal pentru 2026, însă regulamentul de acordare a sprijinului nu a fost încă aprobat.

„Noi, cu siguranță, le-am spus tuturor în Consiliul Municipal Chișinău și o să repet acest lucru joi, în ședința Consiliului: trebuie să vedem cu ce suport, cât de cât minim, vine statul în acest sens. Pentru că nici până în ziua de astăzi nu sunt clare aceste criterii, cine, cum”, a declarat Ion Ceban marți, 3 noiembrie.

 

Primarul a criticat modul în care sunt explicate regulile de acordare a compensațiilor și spune că oamenii nu știu dacă vor primi ajutor sau nu.

„În fiecare zi vedeți această bălbăială, că nu toți vor primi, că nu primul venit, că nu primul servit, banii nu ajung pentru toți”, a afirmat edilul.

Potrivit lui Ceban, municipalitatea trebuie să înțeleagă mai întâi cine este ajutat de Guvern și pentru cine ar fi nevoie de un sprijin suplimentar din bugetul local. El a atras atenția că ajutoarele nu trebuie să se suprapună, dar nici să lase fără sprijin persoane aflate în situații asemănătoare.

„Trebuie să înțelegem pe cine ajutăm. Trebuie să înțelegem că nu există cineva exclus din tot acest sistem. Să nu fie dublate acțiuni. Dacă să fie cumva compensate suplimentar, atunci pentru cine?”, a spus primarul.

Edilul a amintit și de situații din anii precedenți, când diferențe mici de venit au făcut ca unii oameni să primească sprijin, iar alții nu.

„Până la 2.900 de lei am acoperit factura 100% sau 120% împreună. Dar cineva care avea 3.100 n-a primit deloc suport. Asta tot nu este corect”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a vorbit și despre cozile formate de oameni pentru a se înregistra la compensațiile la energie, spunând că acestea arată cât de greu le este unor familii să facă față cheltuielilor.

„Vă dați seama cât de disperat este omul astăzi în Republica Moldova ca să facă aceste rânduri? Cât de la pământ este moralul lui, nu mai crede nici în ziua de mâine. Vrea să vadă, să treacă cumva. Nu se gândește la lucrurile care i-ar fi cumva necesare. El se gândește cum să achite aceste facturi”, a afirmat edilul.

Amintim că, socialiștii din CMC au cerut ca regulamentul privind ajutorul municipal să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței din 5 noiembrie. Liderul fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov, a declarat că majorarea tarifelor la energie pune o presiune tot mai mare asupra bugetelor familiilor. Potrivit lui, gazul costă 26 de lei pentru un metru cub, iar o eventuală majorare până la 30 de lei este discutată. În același timp, tariful la energia termică a crescut cu 62%.

Odințov a amintit că alocarea celor 80 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor în sezonul rece a fost una dintre condițiile în care socialiștii au susținut bugetul municipal pentru 2026. Consilierul municipal Vlad Melnic a adăugat că proiectul de regulament și documentele necesare au fost transmise Primăriei în urmă cu aproximativ două luni.

Pe lângă ajutorul financiar, PSRM a propus ca locuitorii cu dificultăți financiare să poată achita în rate facturile pentru sezonul de încălzire 2026–2027, inclusiv pe parcursul verii, până în toamna anului viitor. Socialiștii mai cer să nu fie inițiate procese în instanță pentru recuperarea datoriilor la încălzire și solicită Guvernului și conducerii „Termoelectrica” să permită achitarea treptată a restanțelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!