Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Administratoarea USAID, la Președinție. Sandu anunță că Samantha Power va participa la lansarea unui proiect grandios

17 Nov. 2021, 17:00
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
17 Nov. 2021, 17:00 // Politica //  Realitatea.md

Președinta țării, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Samantha Power, administratoarea USAID, care și-a început astăzi, la Chișinău prima sa vizită în străinătate în actuala funcție, anunțând că urmează să participe în această seară, la lansarea unui mare program USAID, în Capitală, în domeniul digital.

Potrivit șefei statului, este vorba de proiectul „Tehnologiile Viitorului”, valoarea căruia se ridică la 32 de milioane de dolari.

„M-am bucurat să mă întâlnesc astăzi cu Samantha Power, Administratorul USAID, care și-a început la Chișinău prima sa vizită în străinătate în actuala funcție. Am discutat despre proiectele realizate de USAID în țara noastră, în diverse domenii. Am vorbit despre investițiile majore făcute de SUA pentru modernizarea industriei ușoare din Republica Moldova, pentru susținerea micului business și a agriculturii competitive sau pentru dezvoltarea sectorului IT și a inovațiilor. Un mare program USAID în domeniul digital, în valoare de 32 de milioane de dolari – „Tehnologiile Viitorului” – va fi lansat chiar în această seară la Chișinău. Programul va promova inovațiile și ne va ajuta să avansăm pe calea economiei digitale”, anunță șefa statului.

Totodată, Maia Sandu afirmă că, Samantha Power a dat asigurări că, USAID va oferi în continuare suport țării noastre, pentru a dezvolta proiecte în beneficiul cetățenilor.

„Am apreciat și efortul Statelor Unite de a susține democrația, societatea civilă și presa independentă din țara noastră, și am mulțumit pentru ajutorul oferit în lupta cu pandemia. Samantha Power m-a asigurat că SUA vor susține în continuare Republica Moldova și agenda de reformare a țării. Am menționat că mizăm pe sprijinul USAID inclusiv pentru o reformă reală a justiției și lupta anti-corupție, ca elemente-cheie pentru a dezvolta economia țării și a asigura bunăstarea oamenilor”, a conchis Maia Sandu.

Precizăm că, Samantha Power a avut întrevederi astăzi și la Guvern, unde s-a întâlnit cu prim-ministra, Natalia Gavrilița.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină „membru asociat” al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa, potrivit Agerpres.

În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat nord-american ar trebui să devină primul „membru asociat” al UE, un statut care, în prezent, nu există.

Însă, într-un proiect de declarație comună între Canada și UE, termenii de „membru asociat” și „calitate de membru asociat” au fost eliminați.

Cancelarul german Friedrich Merz și alți câțiva lideri din state ale UE au insistat pentru eliminarea acestor termeni din proiect, au declarat diplomați pentru agenția dpa. Ei și-au motivat opoziția prin lipsa de claritate a statutului special propus, precum și prin faptul că executivul UE nu a consultat în prealabil, în mod corespunzător, statele membre.

În forma actuală, declarația pledează pentru o „asociere tot mai strânsă” între Canada și UE. De asemenea, au fost atenuate angajamentele prevăzute inițial
cu privire la integrarea piețelor financiare și la un tratament preferențial reciproc în ceea ce privește măsuri de securitate economică.

Declarația ar urma să fie făcută publică vineri, la finalul summitului de două zile UE-Canada de la Montreal.

După sosirea sa la Montreal, miercuri, Ursula von der Leyen a continuat să folosească termenul de ‘membru asociat’, într-o postare pe rețelele de socializare.

„Un ocean desparte Europa de Canada. Cu toate acestea, nu ne-am simțit niciodată mai aproape”, a scris ea.

„Avem o nouă ambiție: să aducem Canada mai aproape de noi decât oricând înainte, ca Membru Asociat al UE. Și dorim să ducem parteneriatul nostru unic chiar mai departe”, a adăugat ea.

Printr-o „Alianță pentru Viitor, vom rămâne uniți și vom răspunde unei lumi de rivalități tot mai intense”, a mai scris von der Leyen.

Sintagma „Alianță pentru viitor” a fost folosită de premierul canadian Mark Carney și ocupă acum un loc central în proiectul de declarație comună.

Acesta prevede că ambele părți vor lucra pentru a reduce barierele comerciale, a facilita investițiile și a asigura disponibilitatea continuă a materiilor prime esențiale, medicamentelor și tehnologiilor. De asemenea, documentul include angajamente de a promova cooperarea în domeniul securității și siguranței inteligenței artificiale, și precizează că este planificată o analiză privind fezabilitatea unor exporturi suplimentare de gaze naturale lichefiate din Canada către Europa.

Într-o declarație pentru presă, Carney a spus marți că denumirea dată acestei relații este mai puțin importantă decât conținutul ei.

„Ceea ce contează este schimbarea pe care o va aduce în viețile canadienilor”, a spus el.

Carney urmărește aprofundarea legăturilor cu UE, al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei, de când relațiile comerciale cu SUA, principalul partener economic al Canadei, au devenit foarte de tensionate în timpul mandatului președintelui american Donald Trump.

Trump a amenințat cu impunerea unor noi tarife Uniunii Europene dacă aceasta va permite Canadei să devină membru asociat, președintele american spunând că un astfel de demers ar putea fi considerat un „act ostil”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!