Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Al cincilea suspect arestat pentru furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda

15 Apr. 2025, 16:44
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
15 Apr. 2025, 16:44 // În Lume //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Alkmaar a fost arestat de polițiștii olandezi pentru furtul Tezaurului Dacic de la Muzeul Drents din Assen, petrecut în luna ianuarie. Este a cincea arestare în cazul spectaculosului jaf, relatează publicația online DeStentor. S-a întâmplat marți dimineață, 15 aprilie curent, într-o casă din orașul său natal, Alkmaar. Comorile de artă furate nu au fost încă găsite.

După arestare, poliția a efectuat o percheziție în locuința bărbatului și a ridicat mai multe obiecte, printre care suporturi de date digitale, care vor face obiectul unor investigații suplimentare. RTV Drenthe precizează că acest al cincilea suspect arestat nu este persoana văzută în imaginile dintr-un magazin de hardware din Assen. Poliţia l-a găsit pe bărbatul din Alkmaar după o anchetă a unui detectiv, iar acesta va fi interogat în legătură cu implicarea sa în furtul obiectelor de tezaur ale României.

Ancheta asupra furtului Coifului de la Coţofeneşti şi a trei brăţări dacice din aur este încă în plină desfăşurare, potrivit Poliţiei. „Prioritatea şi accentul sunt pe urmărirea capodoperelor furate”, menţionează Poliţia într-un comunicat de presă. Diederik Greive, ofiţer şef al Parchetului din nordul Ţărilor de Jos, a declarat că este de aşteptat ca o parte sau toate comorile de artă româneşti furate de la Muzeul Drents din Assen să fie găsite. „Ne aşteptăm să îl găsim”, a afirmat Greive, referindu-se la Coiful de la Coţofeneşti, furat din Muzeul Drents, din Assen, în luna ianuarie a acestui an.

„Există încă suficiente informaţii cu care putem lucra. Oamenii (suspecţii, n.r.) sunt încă în arest şi sunt interogaţi. Încă lucrăm din greu la asta”, a subliniat el în emisiunea „Cassata” de la Radio Drenthe.

O echipă specială de căutare formată din zeci de persoane este pregătită să recupereze piesele – Coiful şi cele trei brăţări dacice din aur. „Avem situaţia sub control. Chiar ne aşteptăm să aflăm unde este Coiful”, a spus Greive.

La mai puţin de o săptămână după jaf, trei suspecţi au fost arestaţi în Heerhugowaard, iar o a patra arestare a fost făcută ulterior. Trei suspecţi sunt încă în arest. O femeie a fost eliberată, dar este în continuare suspectă. În noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, infractorii au aruncat în aer cu explozibil o uşă a Muzeului Drents şi în câteva minute au reuşit să fure cele mai importante comori. Valoarea totală a acestora a fost stabilită la 5,8 milioane de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 21:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Oct. 2026, 21:09 // Slider //  Ana Panaguța

Un caz de agresiune între doi minori de 15 ani este investigat de poliție, după ce un băiat și-ar fi lovit colega într-o școală din localitatea Țînțăreni, raionul Anenii Noi. Incidentul ar fi avut loc pe 20 octombrie.

Minora a fost trimisă la expertiza medico-legală pentru a fi stabilită gravitatea leziunilor, iar materialele cazului au fost transmise autorităților competente.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.