Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Alegerile din Bulgaria: Fostul președinte Rumen Radev a obținut victorie

20 Apr. 2026, 07:06
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
20 Apr. 2026, 07:06 // În Lume //  Ursu Ana

Fostul președinte bulgar Rumen Radev și-a câștigat pariul, asigurându-și primul loc în alegerile parlamentare, cu 44,58% din voturi, conform rezultatelor parțiale publicate luni, platforma sa pro-rusă, dar anticorupție, rezonând cu electoratul din cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, comentează AFP citat de Agerpres.ro.

Acest rezultat oferă coaliției Bulgaria Progresistă a lui Radev (62 de ani) o majoritate absolută de cel puțin 132 de mandate din parlamentul de 240 de locuri.

Radev, care a condus țara din 2017 până în 2026, a demisionat în ianuarie pentru a candida la alegerile parlamentare. Victoria sa a relansat cursa pentru formarea unui guvern în această națiune balcanică, ce votează pentru a opta oară în cinci ani. El este cu mult înaintea conservatorilor (GERB) ai fostului prim-ministru Boiko Borisov, care a condus guvernul anterior, și a liberalilor din PP-DB, care au obținut 13,01%, respectiv 14,26%, conform rezultatelor parțiale publicate luni dimineață de Comisia Electorală Centrală, pe baza numărării a 60,79% din buletinele de vot.

Prezența la vot de peste 50%, cea mai mare din 2021, conform institutului de sondare Market Links, demonstrează că Radev reprezintă, pentru un segment de bulgari, o șansă la unitate. Prezența la vot scăzuse la 39% la alegerile din 2024, ilustrând neîncrederea larg răspândită a bulgarilor față de politică.

Rumen Radev, fost general al forțelor aeriene, își propune să-și folosească majoritatea pentru a pune capăt crizei politice care a cuprins din 2021 cea mai săracă țară membră a Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!