Autoritățile de la Chișinău au început astăzi, 14 noiembrie, tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale noi. Scrutinul se va desfășura în această duminică, 17 noiembrie.
În total, vor fi tipărite 25 242 buletine de vot, dintre care 20 195 buletine de vot în limba română și 5 047 buletine de vot în limba rusă.
„Lățimea unui buletin de vot este de 14 cm, iar lungimea variază între 14,25 și 23,25 cm, în funcție de numărul de candidați înscriși în buletin. Costul unui buletin de vot este de 0,29 lei. Valoarea totală a tirajului buletinelor de vot pentru alegerile locale noi este de 8 783,18 lei”, transmite Comisia Electorală Centrală (CEC).
Amintim că duminică vor avea loc alegeri locale noi pentru alegerea primarului în 7 localități: orașul Căușeni din raionul Căușeni, comuna Iliciovca din raionul Florești, comuna Boșcana din raionul Criuleni, satul Arionești din raionul Dondușeni, comuna Antonești raionul raionul Cantemir, satul Clocușna din raionul Ocnița și satul Popeștii de Jos din raionul Drochia.
Cinci bărbați implicați în contrabanda cu peste 11 milioane de țigarete din gama de lux, încărcate în trei microbuze în apropierea frontierei cu România, au fost condamnați penal printr-o decizie a Curții de Apel Nord.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în 2023, aceștia au fost achitați de Judecătoria Ungheni, în pofida probelor prezentate de procurori. Ulterior, Curtea de Apel Nord a reexaminat dosarul și a pronunțat condamnarea celor cinci bărbați.
Conform informațiilor prezentate în iulie 2020 de procurorii PCCOCS și ofițerii SIS, condamnații ar fi format un grup criminal organizat, iar țigările pregătite pentru contrabandă în România erau păstrate temporar într-un depozit din raionul Ungheni.
„Anterior, unul din condamnați, cetățean al Moldovei domiciliat peste Prut, a cumpărat și a luat în folosință mai multe microbuze, în România, în scop de contrabandă din Moldova. Iar pentru ca să creeze impresia că ar avea activitate legală, obișnuită la folosirea microbuzelor, acesta și un alt condamnat au traversat de mai multe ori hotarul spre Moldova și înapoi cu microbuzele ce urmau să fie folosite pentru contrabandă. În acest scop infracțional, grupul infracțional a amenajat și pereți dubli în microbuze, precum și au efectuat alte modificări pentru transportarea ilegală a țigărilor peste Prut.
În următoarea fază a planului infracțional, un alt condamnat a publicat pe platforma „999” un anunț, urmare a căruia a găsit un depozit în raionul Ungheni, ca să-l închirieze pentru păstrarea țigărilor de contrabandă. În schimb, acesta le-a spus proprietarilor depozitului că-l vor folosi la păstrarea produselor de uz casnic în scop de vânzare”, transmite PCCOCS.
Condamnații au depozitat țigaretele, ambalate în 1.155 de cutii, care conțineau 577.500 de pachete. Acestea erau supravegheate de la distanță, prin intermediul unui sistem video instalat în acest scop. Totuși, în urma investigațiilor desfășurate de autorități, schema a fost deconspirată în 2020, iar țigaretele au fost indisponibilizate. Potrivit estimărilor de atunci ale Serviciului Vamal, valoarea celor peste 11,1 milioane de țigarete se apropia de 7 milioane de lei.
De asemenea, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Curtea a dispus confiscarea a trei microbuze Mercedes-Benz Sprinter, folosite la pregătirea tentativei de contrabandă. Totodată, prin decizia instanței, țigaretele ridicate urmează să fie nimicite.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.